Charalambous (FCSB) – Am pierdut acest meci, dar trebuie să ridicăm capul şi să mergem mai departe

Data:

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu 2-0 suferită cu Young Boys Berna, în etapa a doua a Europa League, că jucătorii săi trebuie să ridice capul şi să meargă mai departe, mai ales că urmează un meci dificil cu Universitatea Craiova în Superligă.

„Am jucat cu un om mai puţin când Edjouma era accidentat, iar când se întâmplă asta timp de 4-5 minute la acest nivel plăteşti preţul. Aşa am primit un gol uşor care ne-a făcut şi mai grea misiunea. Jucătorii totuşi nu au renunţat, au încercat. Am avut 7-8 cornere în prima repriză, am încercat să punem presiune pe adversar şi dacă am fi marcat un gol lucrurile ar fi stat altfel după aceea. În repriza a doua am încercat, am atacat, am vrut să înscriem, dar, din păcate, nu am reuşit. Am pierdut acest meci, dar trebuie să ridicăm capul şi să mergem mai departe. Mai ales că urmează un meci dificil cu Universitatea Craiova şi avem nevoie de puncte în campionat”, a afirmat tehnicianul într-o conferinţă de presă.

În opinia lui Elias Charalambous, singurul lucru care a lipsit formaţiei bucureştene în repriza secundă a fost golul.

„Să nu credeţi că am pierdut azi din cauza lui Vali Creţu. Ştiam că Young Boys este o echipă bună şi că are foarte multă calitate în ofensivă, mai ales când beneficiază de spaţii. În repriza a doua consider că am controlat jocul, singurul lucru care ne-a lipsit a fost golul. Dar ăsta este fotbalul, în Europa League poţi câştiga sau poţi pierde cu orice adversar. Noi vom încerca să câştigăm cât mai multe puncte putem”, a menţionat el.

FCSB a fost învinsă de echipa elveţiană Young Boys Berna cu scorul de 2-0 (2-0), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a doua a competiţiei de fotbal Europa League.

Oaspeţii s-au impus prin dubla lui Joel Monteiro (11, 36), într-un meci în care portarul Ştefan Târnovanu a fost cel mai bun om al campioanei României, remarcându-se mai ales în prima repriză.

FCSB va juca următorul meci cu Bologna (23 octombrie, Bucureşti), iar apoi cu FC Basel (6 noiembrie, în deplasare), Steaua Roşie (27 noiembrie, la Belgrad), Feyenoord (11 decembrie, la Bucureşti), Dinamo Zagreb (22 ianuarie, în deplasare) şi Fenerbahce (29 ianuarie, la Bucureşti).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Preşedintele FIFA, susţinut de America de Sud pentru realegere

Elveţianul Gianni Infantino a primit susţinerea Confederaţiei Sud-americane de fotbal (CONMEBOL) dacă va alege să candideze pentru un...

FC Barcelona a formulat o plângere oficială la UEFA privind arbitrajul din meciul cu Atletico Madrid

FC Barcelona a trimis o plângere oficială la UEFA după ce i s-a refuzat o lovitură de la...

FIFA a anunţat un număr record de 170 de arbitri pentru CM 2026, printre care şi Istvan Kovacs

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat, joi, un număr de 52 de arbitri de centru pentru Cupa...

Victorii clare pentru Şahtior Doneţk şi Crystal Palace în sferturile Conference League

Şahtior Doneţk şi Crystal Palace au obţinut victorii clare, joi seara, în prima manşă a sferturilor de finală...