EURO 2024: Deschamps va rămâne selecţionerul Franţei până în 2026

Data:

A doua zi după ce Franţa a fost eliminată de Spania (1-2) în semifinalele EURO 2024, Didier Deschamps, criticat pentru stilul de joc al echipei sale, a fost confirmat în funcţia de selecţioner până în anul 2026, data la care îi expiră contractul cu Federaţia franceză de fotbal (FFF), informează site-ul eurosport.fr, scrie Agerpres.

Philippe Diallo, preşedintele FFF, a anunţat miercuri vestea într-un interviu acordat L’Equipe înainte ca delegaţia naţionalei Franţei să revină în ţară.

„A îndeplinit obiectivul sportiv care îi fusese fixat. Când ne uităm la parcursul lui în fruntea naţionalei Franţei, este excepţional. Didier a condus această echipă în cel mai bun mod posibil la acest Euro”, a spus succesorul lui Noel Le Graet, care va discuta „zilele următoare” cu selecţionerul său.

„Nu văd niciun motiv să-i pun în discuţie contractul. Rezultatele din trecut vorbesc pentru el. Didier îşi va continua misiunea… Luna aceasta, am văzut mult profesionalism, căutarea excelenţei. Trebuie să menţinem naţionala Franţei în această direcţie”, a spus Diallo.

Preşedintele FFF a asigurat că a simţit „o foarte mare unitate între jucători, Didier Deschamps şi staff” în timpul Campionatului European din Germania. Diallo a amintit că „multe ţări ne invidiază rezultatele” pe care el le consideră „excepţionale”.

Deschamps pregăteşte de 12 ani naţionala Franţei, care sub conducerea sa a devenit campioană mondială în 2018 şi a mai jucat două finale (EURO 2016 şi Cupa Mondială 2022) şi o semifinală (EURO 2024).

Pe tuşă din 2021, după ce a plecat de la Real Madrid, Zinedine Zidane, care nu şi-a ascuns niciodată dorinţa de a deveni într-o zi selecţioner al Franţei, va trebui să mai aştepte doi ani, scrie site-ul eurosport.fr.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liga Campionilor: Bellingham şi Tchouameni, apţi de joc pentru meciul cu Stuttgart

Antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, Carlo Ancelotti, a anunţat luni că mijlocaşii săi Jude Bellingham şi Aurelien...

Coe, Lappartient şi Samaranch jr, între candidaţii la preşedinţia Comitetului Internaţional Olimpic

Şapte candidaţi, între care fostul campion olimpic britanic Sebastian Coe, francezul David Lappartient şi spaniolul Juan Antonio Samaranch...

Fotbal: Ismael Bennacer (AC Milan) va fi indisponibil patru luni

Ismael Bennacer, mijlocaşul algerian al echipei de fotbal AC Milan, va fi indisponibil patru luni din cauza unei...

Rusoaicele Alexandrova şi Kudermetova, calificate în optimi la Seul (WTA)

Jucătoarele ruse de tenis Ekaterina Alexandrova şi Veronika Kudermetova s-au calificat, luni, în optimile de finală ale turneului...