EURO 2024: UEFA a deschis o procedură disciplinară împotriva Albaniei

Data:

UEFA a decis să deschidă o procedură disciplinară împotriva Federaţiei albaneze de fotbal (FSHF) pentru incidente, inclusiv o invadare a terenului şi aruncarea de obiecte în timpul eşecului suferit de naţionala acestei ţări în faţa Italiei (scor 1-2), sâmbătă, la Dortmund, într-o partidă de la EURO 2024.

Instanţa conducătoare a fotbalului european a subliniat că a început de asemenea procedurile privind aprinderea artificiilor de către suporterii albanezi în timpul meciului din Grupa B, precum şi „transmiterea unui mesaj provocator nepotrivit pentru un eveniment sportiv”.

UEFA nu a oferit alte detalii referitoare la mesajul despre care se presupune că ar fi fost transmis.

Forul continental a precizat că organismul de control, etică şi disciplină al UEFA (CEDB) va lua o hotărâre cu privire la această chestiune în timp util.

Un purtător de cuvânt al FSHF a declarat, într-un comunicat, că intenţionează să transmită o declaraţie oficială la CEDB în termenul stabilit de UEFA.

„Dorim să subliniem că au fost luate toate măsurile necesare pentru a asigura organizarea cu succes a meciului. Evenimentul a fost o sărbătoare a fotbalului european şi nu au avut loc incidente majore care să diminueze atmosfera pozitivă”, a adăugat oficialul albanez.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...