EURO 2024: UEFA a deschis o procedură disciplinară împotriva Albaniei

Data:

UEFA a decis să deschidă o procedură disciplinară împotriva Federaţiei albaneze de fotbal (FSHF) pentru incidente, inclusiv o invadare a terenului şi aruncarea de obiecte în timpul eşecului suferit de naţionala acestei ţări în faţa Italiei (scor 1-2), sâmbătă, la Dortmund, într-o partidă de la EURO 2024.

Instanţa conducătoare a fotbalului european a subliniat că a început de asemenea procedurile privind aprinderea artificiilor de către suporterii albanezi în timpul meciului din Grupa B, precum şi „transmiterea unui mesaj provocator nepotrivit pentru un eveniment sportiv”.

UEFA nu a oferit alte detalii referitoare la mesajul despre care se presupune că ar fi fost transmis.

Forul continental a precizat că organismul de control, etică şi disciplină al UEFA (CEDB) va lua o hotărâre cu privire la această chestiune în timp util.

Un purtător de cuvânt al FSHF a declarat, într-un comunicat, că intenţionează să transmită o declaraţie oficială la CEDB în termenul stabilit de UEFA.

„Dorim să subliniem că au fost luate toate măsurile necesare pentru a asigura organizarea cu succes a meciului. Evenimentul a fost o sărbătoare a fotbalului european şi nu au avut loc incidente majore care să diminueze atmosfera pozitivă”, a adăugat oficialul albanez.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Al-Ahli a demarat negocierile cu Lionel Messi, informează L’Equipe

Clubul saudit de fotbal Al-Ahli a demarat negocierile cu starul argentinian Lionel Messi, pe care doreşte să-l recruteze...

Turneul de la Wimbledon – Djokovic este în continuare cel mai bun pe iarbă, afirmă Ivanisevic

Sârbul Novak Djokovic este în continuare cel mai bun tenisman pe iarbă din circuitul profesionist, a afirmat fostul...

Turul Franţei – AG2R se retrage din sportul cu pedale; Decathlon preia ştafeta

După 28 de ani de prezenţă în sportul cu pedale, AG2R-La Mondiale predă frâiele echipei cicliste către Decathlon,...

Organizatorii de la Wimbledon şi-au cerut scuze pentru deficienţele sistemului electronic

Organizatorii turneului de la Wimbledon şi-au cerut scuze pentru erorile făcute de echipa de control a sistemului electronic...