Fotbal: Englezul Harry Kane, refăcut complet pentru EURO 2024

Data:

Căpitanul echipei de fotbal a Angliei, Harry Kane, este refăcut complet după o accidentare la spate şi aşteaptă cu nerăbdare viitorul Campionat European din Germania, a declarat declarat selecţionerul Gareth Southgate, conform Reuters.

Atacantul lui Bayern Munchen a ratat ultimele două meciuri din Bundesliga din cauza unor probleme la spate, cu care s-a confruntat încă dinainte de înfrângerea din semifinalele Ligii Campionilor cu Real Madrid (1-2), acum două săptămâni.

Southgate l-a inclus însă pe atacantul în vârstă de 30 de ani în lotul provizoriu pentru turneul final al EURO 2024 din perioada 14 iunie-14 iulie.

”Situaţia lui Kane este destul de clară acum. Este destul de relaxat în această privinţă. Cred că a fost luată o decizie rezonabilă de a nu forţa la ultimul meci de acolo”, a spus Southgate. ”Problemele de la spate se pot întâmpla, dar nu este ceva de care suntem preocupaţi în acest moment. Din ce înţelegem situaţia lui este destul de clară acum”, a mai spus selecţionerul.

Kane a marcat 44 de goluri în 45 de meciuri în toate competiţiile din primul său sezon la clubul german, inclusiv patru hat-trick-uri în Bundesliga.

Cu toate acestea, englezul nu a reuşit să o ajute pe Bayern să câştige un trofeu, în primul sezon fără vreun titlu după 2012. Bavarezii au încheiat pe locul al treilea în Bundesliga, după Bayer Leverkusen şi VfB Stuttgart.

”Nu va fi plăcut pentru el şi sunt sigur că va fi conştient de ceea ce vor spune oamenii despre asta. El a livrat ceea ce am crezut că va livra în ceea ce priveşte golurile din acea ligă şi ştiu că clubul este foarte mulţumit de ceea ce a făcut”, a adăugat Southgate.

Anglia va debuta la EURO 2024 contra Serbiei (16 iunie), înainte de a mai juca în grupă cu Danemarca (20 iunie) şi Slovenia (25 iunie).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...