Tenis: Andre Agassi, noul căpitan al echipei Restului Lumii pentru Laver Cup începând din 2025

Data:

Andre Agassi îl va înlocui pe John McEnroe în postura de căpitan al echipei Restului Lumii pentru Laver Cup, au anunţat, miercuri, organizatorii acestei competiţii de tenis care opune o selecţionată a jucătorilor europeni unei echipe compuse din jucători din restul lumii, informează AFP.

Agassi, fost lider mondial şi câştigător a opt titluri de Mare Şlem, va prelua banderola de căpitan la ediţia Laver Cup programată la San Francisco anul viitor. El îl va înlocui pe compatriotul său american John McEnroe, care deţinea această funcţie de la crearea turneului, în 2017.

„Sunt foarte onorat să accept această invitaţie de a deveni căpitan al echipei Restului Lumii pentru Laver Cup”, a declarat Agassi.

Căpitanul echipei Europei este din 2017 fostul lider mondial suedez Bjorn Borg.

Ediţia din 2024 a Laver Cup este programată între 20 şi 22 septembrie la Berlin.

Agassi va fi prezent, alături de soţia sa Steffi Graf, la Sports Festival (13-16 iunie, la Cluj-Napoca), urmând să dispute un meci demonstrativ cu Simona Halep şi Andrei Pavel.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...