UEFA va acorda împrumuturi cluburilor afectate de pandemie

Data:

Uniunea europeană de fotbal (UEFA) doreşte să vină în sprijinul cluburilor afectate de pandemia de coronavirus, printr-un proiect care prevede acordarea de împrumuturi echipelor implicate în competiţiile continentale, în următorii cinci ani, informează L’Equipe, potrivit Agerpres.

Comitetul Executiv al UEFA urmează să valideze joi noul Fair Play financiar, mai puţin restrictiv, fiind aşteptat să aprobe şi un dispozitiv suplimentar la care organismul european lucrează de câteva săptămâni, pentru a ajuta cluburile să-şi revină din criza financiară provocată de Covid-19.

Astfel, UEFA va strânge între 2,5 şi 4 miliarde de euro, bani pe care îi va distribui apoi cluburilor implicate în competiţiile sale, în următorii cinci ani. Pentru aceasta, forul fotbalistic european a mandatat banca City Bank, conform informaţiilor publicaţiei franceze. Obiectivul acestui dispozitiv este de a împrumuta bani cluburilor, cu dobânzi foarte avantajoase, garantate cu drepturile TV. Dacă un club nu îi va rambursa datoria, UEFA ar putea deduce banii respectivi din sumele pe care le plăteşte acestuia în urma participării în cupele europene.

Condiţiile de eligibilitate ale pretendenţilor nu au fost încă precizate, însă prezenţa regulată a unei echipe în competiţiile continentale va fi probabil una dintre ele. Chiar dacă suma mai trebuie să fie discutată, un club ar putea primi maximum 100 sau 120 de milioane de euro.

Uniunea europeană de fotbal, care speră să lanseze acest proiect în vara lui 2022, nu va face profit în urma acestei operaţiuni, adaugă L’Equipe.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jaqueline Cristian s-a oprit în primul tur la Wimbledon

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a oprit în primul tur al turneului de Mare Şlem de la...

Fotbal feminin: Record de 600.000 de bilete vândute pentru EURO 2025

Peste 600.000 de bilete au fost deja vândute pentru Campionatul European de fotbal feminin din Elveţia, care va...

Patricia Ţig – Este mereu foarte frumos şi plăcut pentru mine să joc acasă

ucătoarea română de tenis Patricia Ţig (215 WTA) a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea participării...

FCSB a învins formaţia olandeză Utrecht cu 3-1, într-un meci amical

Echipa de fotbal FCSB a învins, marţi, într-un meci amical care a avut loc în cantonamentul pe care...