UEFA va acorda împrumuturi cluburilor afectate de pandemie

Data:

Uniunea europeană de fotbal (UEFA) doreşte să vină în sprijinul cluburilor afectate de pandemia de coronavirus, printr-un proiect care prevede acordarea de împrumuturi echipelor implicate în competiţiile continentale, în următorii cinci ani, informează L’Equipe, potrivit Agerpres.

Comitetul Executiv al UEFA urmează să valideze joi noul Fair Play financiar, mai puţin restrictiv, fiind aşteptat să aprobe şi un dispozitiv suplimentar la care organismul european lucrează de câteva săptămâni, pentru a ajuta cluburile să-şi revină din criza financiară provocată de Covid-19.

Astfel, UEFA va strânge între 2,5 şi 4 miliarde de euro, bani pe care îi va distribui apoi cluburilor implicate în competiţiile sale, în următorii cinci ani. Pentru aceasta, forul fotbalistic european a mandatat banca City Bank, conform informaţiilor publicaţiei franceze. Obiectivul acestui dispozitiv este de a împrumuta bani cluburilor, cu dobânzi foarte avantajoase, garantate cu drepturile TV. Dacă un club nu îi va rambursa datoria, UEFA ar putea deduce banii respectivi din sumele pe care le plăteşte acestuia în urma participării în cupele europene.

Condiţiile de eligibilitate ale pretendenţilor nu au fost încă precizate, însă prezenţa regulată a unei echipe în competiţiile continentale va fi probabil una dintre ele. Chiar dacă suma mai trebuie să fie discutată, un club ar putea primi maximum 100 sau 120 de milioane de euro.

Uniunea europeană de fotbal, care speră să lanseze acest proiect în vara lui 2022, nu va face profit în urma acestei operaţiuni, adaugă L’Equipe.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Phil Foden şi-a prelungit contractul cu Manchester City

Phil Foden, fotbalistul englez al lui Manchester City, a semnat un nou contract care îl va menţine la...

FRF a stabilit programul ediţiei 2026-2027 a Ligii a II-a

Federaţia Română de Fotbal a stabilit, miercuri, prin tragere la sorţi, programul sezonului regulat din cadrul ediţiei 2026-2027...

Columbianul James Rodriguez s-a despărţit după numai şase luni de echipa Minnesota United

Fotbalistul columbian James Rodriguez s-a despărţit după numai şase luni de formaţia americană Minnesota United, din Major League...

Donald Trump îşi doreşte ca Gianni Infantino să preia postul de secretar general al ONU

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, îşi doreşte ca Gianni Infantino, preşedintele Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA), să devină...