Fotbal: Nottingham Forest, penalizată de Premier League, ajunge în zona retrogradării

Data:

Clubul Nottingham Forest a fost penalizat luni cu retragerea a patru puncte în clasamentul campionatului de fotbal al Angliei, pentru încălcarea regulilor financiare ale Premier League, informează presa internaţională, scrie Agerpres.

Nottingham Forest a fost trimis în faţa unei comisii independente în ianuarie 2024, după ce clubul a declarat pierderi în ultimele trei sezoane peste suma autorizată. În urma acestei sancţiuni, Nottingham Forest a coborât pe locul 18, primul retrogradabil, în clasamentul Premier League.

O altă grupare, Everton, a fost sancţionată în noiembrie cu retragerea a 10 puncte pentru încălcarea regulilor financiare ale Premier League. La sfârşitul lui februarie, depunctarea lui Everton a fost redusă în urma unui apel, de la 10 la 6 puncte.

Forest, care ar putea contesta această decizie, a avut o audiere pe 7 şi 8 martie.

Cluburile din Premier League pot pierde 105 de milioane de lire sterline în trei sezoane – 35 de milioane de lire sterline pe campanie – dar, deoarece Forest a petrecut doi ani din perioada luată în calcul în eşalonul secund, pierderile maxime autorizate erau de numai 61 de milioane de lire sterline.

Regulile ligii prevăd că orice procedură de apel ar trebui „să se încheie cel târziu şi, dacă este posibil, cu ceva timp înainte de 24 mai”, cu cinci zile după ultima etapă a acestui sezon.

Forest a fost pus sub acuzare în ianuarie, iar Premier League a declarat într-un comunicat că atât acest club, cât şi Everton „au confirmat că încalcă regulile de profitabilitate şi sustenabilitate ale ligii”. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rodri este apt de joc pentru Manchester City, a anunţat Guardiola

Mijlocaşul spaniol Rodri, accidentat în această vară în timpul Cupei Mondiale a Cluburilor, şi-a revenit şi va fi...

Sinner şi Zverev au beneficiat de o tragere la sorţi favorabilă la US Open

Italianul Jannik Sinner, principalul favorit, şi germanul Alexander Zverev (3) se pot înfrunta în semifinalele turneului de tenis...

Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă, calificat în finala probei de canoe simplu 1.000 m la Mondiale

Sportivul român Cătălin Chirilă s-a calificat, vineri, în finala probei de canoe simplu 1.000 de metri la Campionatele...

Slot crede că Liverpool va mai transfera un jucător, dar la preţul potrivit

Antrenorul principal al echipei engleze de fotbal Liverpool, Arne Slot, a reiterat că va transfera doar jucătorul potrivit,...