Handbal masculin: Dinamo a învins-o clar pe CSM Constanţa în EHF European League

Data:

CS Dinamo Bucureşti a învins-o pe CSM Constanţa cu scorul de 33-25 (16-11), marţi seara, în deplasare, într-un meci din Grupa a IV-a principală a competiţiei masculine de handbal EHF European League, scrie Agerpres.

Cu cele două victorii din dubla cu CSM, campioana României şi-a asigurat prezenţa în play-off.

Dinamo a dominat jocul de la un capăt la altul şi s-a impus fără emoţii, după ce câştigase şi în urmă cu o săptămână, la zece goluri.

Pentru Dinamo au marcat Luka Cindric 8 goluri, Andrii Akimenko 6, Ali Zein 5, Lazar Kukic 5, Miklos Rosta 4, Stansilav Kasparek 2, Călin Dedu 1, Nicuşor Negru 1, Alex Pascual Garcia 1.

Vladimir Cupara a apărat 15 şuturi (37,50%).

Golurile gazdelor au fost reuşite de Nikolai Aliohin 8 goluri, Gabriel Cristian Ilie 4, Ionuţ Nistor Ioniţă 3, Valentino Ravnic 3, Andrei Drăgan 2, Călin Căbuţ 1, Zoran Nikolic 1, Strahinja Stankovic 1, Vitali Komogorov 1, Daniel Andrei Susanu 1.

Dan Vasile a încheiat cu 11 intervenţii (28,95%), iar Vlăduţ Rusu a avut 3 (42,86%).

Au arbitrat maghiarii Miklos Andorka şi Robert Hucker, iar delegat EHF a fost moldoveanul Nicolae Vizitiu.

Înaintea meciului dintre Sporting Lisabona şi Fuchse Berlin, care va avea loc marţi seara, Sporting conduce în grupă, cu 6 puncte (+8), urmată de Fuchse Berlin, 6 puncte (+6), Dinamo, 4 puncte, CSM Constanţa, 2 puncte. Câştigătoarea grupei se califică direct în sferturile de finală, iar echipele clasate pe locurile 2 şi 3 merg în play-off.

CSM Constanţa, care în turul preliminar a eliminat-o pe finalista din sezonul trecut, nu mai poate părăsi ultimul loc.

În ultima etapă, pe 5 martie, se vor disputa partidele Dinamo Bucureşti – Sporting Lisabona şi Fuchse Berlin – CSM Constanţa.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ciclism: Contratimpul de joi din Turul Spaniei, redus la 12 km din motive de securitate

Etapa a 18-a a Turului ciclist al Spaniei, un contratimp de 27,2 km programat joi, la Valladolid, a...

Danezul Christian Eriksen a semnat pentru VfL Wolfsburg

Mijlocaşul danez Christian Eriksen a semnat un contract pe doi ani cu echipa germană de fotbal VfL Wolfsburg,...

Sloane Stephens a pierdut în primul tur la Guadalajara (WTA); Monica Niculescu, eliminată la dublu

Jucătoarea americană de tenis Sloane Stephens a fost învinsă de italianca Lucrezia Stefanini cu 6-4, 4-6, 6-1, miercuri,...

Cezar Creţu, calificat în sferturile turneului challenger de la Târgu Mureş

Tenismanul român Cezar Creţu s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneul challenger Intaro Open de la...