Fotbal: Clubul Dinamo, sancţionat cu interdicţia de a efectua transferuri

Data:

Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a sancţionat, în şedinţa sa de miercuri, clubul Dinamo cu interdicţia de a efectua transferuri pentru următoarele două perioade de mercato, scrie Agerpres.

”Încetare raporturi contractuale şi pretenţii financiare. Admite în parte cererea. Constată denunţarea unilaterală a contractului fără justă cauză a clubului conform art. 18.8. lit. b) din RSTJF, începând cu data de 31.01.2024. Respinge capetele de cerere 3-6 ca inadmisibile, urmând ca reclamantul să-şi valorifice pretenţiile în procedura prevăzută de art. 102 alin. 6 şi art. 5.21 din Legea 85/2014. În temeiul dispoziţiilor art. 18.9.1. lit. a) din RSTJF, dispune sancţionarea pârâtului cu interdicţia de a efectua transferuri de jucători în calitate de club cesionar din următoarele două perioade de transfer. Respinge cererea de pronunţare a unei hotărâri parţiale ca neîntemeiată. Cu recurs”, se arată în soluţia oferită de CNSL în litigiul dintre Dinamo şi mijlocaşul Iulian Roşu.

Totodată, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis miercuri să amendeze cluburile Dinamo şi Petrolul cu câte 22.500 de lei în urma incidentelor de la meciul din etapa a 22-a a Superligii (1-0 pentru Petrolul).

”ACS Petrolul 52 vs. SC Dinamo 1948 SA – Incidente – În temeiul art. 82.1 şi 3.a şi c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancţionează clubul ACS Petrolul 52 cu penalitatea sportivă de 22.500 lei. În temeiul art. 82.2 şi 3.a şi c, raportat la art. 83.2.d. din RD, se sancţionează clubul SC Dinamo 1948 cu penalitate sportivă de 22.500 lei”, se arată în comunicat.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...