Fotbal: Clubul Dinamo, sancţionat cu interdicţia de a efectua transferuri

Data:

Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a sancţionat, în şedinţa sa de miercuri, clubul Dinamo cu interdicţia de a efectua transferuri pentru următoarele două perioade de mercato, scrie Agerpres.

”Încetare raporturi contractuale şi pretenţii financiare. Admite în parte cererea. Constată denunţarea unilaterală a contractului fără justă cauză a clubului conform art. 18.8. lit. b) din RSTJF, începând cu data de 31.01.2024. Respinge capetele de cerere 3-6 ca inadmisibile, urmând ca reclamantul să-şi valorifice pretenţiile în procedura prevăzută de art. 102 alin. 6 şi art. 5.21 din Legea 85/2014. În temeiul dispoziţiilor art. 18.9.1. lit. a) din RSTJF, dispune sancţionarea pârâtului cu interdicţia de a efectua transferuri de jucători în calitate de club cesionar din următoarele două perioade de transfer. Respinge cererea de pronunţare a unei hotărâri parţiale ca neîntemeiată. Cu recurs”, se arată în soluţia oferită de CNSL în litigiul dintre Dinamo şi mijlocaşul Iulian Roşu.

Totodată, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis miercuri să amendeze cluburile Dinamo şi Petrolul cu câte 22.500 de lei în urma incidentelor de la meciul din etapa a 22-a a Superligii (1-0 pentru Petrolul).

”ACS Petrolul 52 vs. SC Dinamo 1948 SA – Incidente – În temeiul art. 82.1 şi 3.a şi c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancţionează clubul ACS Petrolul 52 cu penalitatea sportivă de 22.500 lei. În temeiul art. 82.2 şi 3.a şi c, raportat la art. 83.2.d. din RD, se sancţionează clubul SC Dinamo 1948 cu penalitate sportivă de 22.500 lei”, se arată în comunicat.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Manuel Neuer a disputat meciul său cu numărul 500 în Bundesliga

Manuel Neuer, portarul echipei Bayern Munchen, a disputat duminică, meciul său cu numărul 500 din campionatul de fotbal...

Kylian Mbappe, favorit la câştigarea Trofeului UNFP, pentru a cincea oară în carieră

Kylian Mbappe este favorit la câştigarea trofeului rezervat celui mai bun fotbalist al sezonului în Ligue 1, oferit...

Hochei: Canada, la a doua victorie consecutivă la Campionatul Mondial din Cehia

Selecţionata Canadei, deţinătoarea titlului, a obţinut a doua sa victorie consecutivă la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă...

Baschet: Denver Nuggets şi Indiana Pacers au restabilit egalitatea în semifinalele Conferinţelor din NBA

Denver Nuggets şi Indiana Pacers au restabilit egalitatea, duminică, în semifinalele Conferinţelor din liga profesionistă nord-americană de baschet...