Tenis: Djokovic a câştigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris

Data:

Sârbul Novak Djokovic, numărul 1 mondial al tenisului masculin, a câştigat duminică turneul ATP Masters 1.000 de la Paris-Bercy, învingându-l în finală pe bulgarul Grigor Dimitrov în două seturi, 6-4, 6-3, scrie Agerpres.

Djokovic, afectat de un „virus la stomac” la începutul săptămânii, a cucerit al şaptelea titlu în sala pariziană şi un al 40-lea la un turneu Masters 1.000, în ambele cazuri un record, notează AFP. Pentru el a fost a 58-a finală de Masters 1.000, alt record.

Sârbul de 36 de ani a ajuns la o serie de 18 victorii, el fiind învins ultima oară de spaniolul Carlos Alcaraz în epica finală de la Wimbledon.

Djokovic se va pregăti acum pentru Turneul Campionilor, care va avea loc în această lună în oraşul italian Torino cu participarea celor mai buni opt jucători ai lumii.

Dimitrov, locul 17 mondial, a jucat a doua sa finală la un turneu Masters 1.000. Bulgarul nu a mai câştigat niciun titlu de la Turneul Campionilor din 2017, performanţă ce l-a propulsat pentru scurt timp pe poziţia a treia în ierarhia internaţională.

Djokovic este deţinătorul recordului de trofee de Mare Şlem (24), zece dintre ele fiind cucerite la Australian Open.

Novak Djokovic a câştigat la Paris al şaselea său turneu în acest sezon, egalându-l pe Carlos Alcaraz. Cei doi sunt urmaţi de Daniil Medvedev (5) şi Jannik Sinner (4), notează L’Equipe.

Djokovic a cucerit 97 de titluri la simplu în cariera sa, fiind la 6 lungimi de Roger Federer (103) şi la 12 de Jimmy Connors (109). Cu cele 40 de titluri în turneele Masters 1.000, el îi devansează pe Rafael Nadal (36) şi Roger Federer (28).

Turneul ATP Masters 1.000 de la Paris-Bercy a fost dotat cu premii totale de 5.779.335 de euro.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, apără Cupa Mondială a Cluburilor împotriva criticilor

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, apără Cupa Mondială a Cluburilor împotriva criticilor şi solicită găsirea unui loc pentru...

Arina Sabalenka a acces în turul al doilea la Wimbledon

Belarusa Arina Sabalenka, numărul 1 mondial al tenisului feminin, a acces luni în turul al doilea al turneului...

Daniil Medvedev, eliminat de francezul Benjamin Bonzi în primul tur la Wimbledon

Tenismanul rus Daniil Medvedev, fost număr 1 mondial, a fost eliminat de francezul Benjamin Bonzi după patru seturi,...

Circuitul Montmelo de Valles a fost ales gazdă a primelor teste de F1 în 2026

Circuitul Barcelona-Catalonia din Montmello del Valles a fost ales pentru a găzdui primele teste dinaintea sezonului 2026 de...