Rugby: În lotul României pentru pregătirea Cupei Mondiale au rămas 44 de jucători

Data:

Antrenorul principal al naţionalei României de rugby, Eugen Apjok, a stabilit lotul de 44 de jucători, după încheierea primului stagiu de pregătire, în vederea participării la Cupa Mondială din Franţa, la care au participat 50 de „stejari”, scrie Agerpres.

„Selecţia nu a fost deloc uşoară, este un moment care, ca antrenor, nu-ţi face plăcere, însă, împreună cu colegii din staff am luat, zicem noi, decizia corectă. Am cântărit foarte mult toate opţiunile şi profilul jucătorului, am ţinut cont de toate criteriile de selecţie, partea de rugby, absolut tot. Am avut o discuţie cu jucătorii care nu au prins lotul, ei trebuie să fie pregătiţi pentru a se putea alătura oricând echipei, mai este un drum lung până la Cupa Mondială, pot apărea multe schimbări, iar ei trebuie să fie acolo 100%. Au primit deja programul de pregătire şi sper să rămână la fel de concentraţi pe ceea ce au de făcut, aşa cum au fost până acum”, a declarat antrenorul României, conform site-ului oficial al Federaţiei Române de Rugby.

Apjok s-a declarat mulţumit de primul stagiu de pregătire al „stejarilor”, afirmând că prioritară în continuare va fi pregătirea fizică.

„Despre acest prim stagiu pot spune că sunt mulţumit, e loc însă de mai bine. S-a lucrat mult, s-a tras la antrenamente, au apărut şi mici probleme medicale în ultimele zile, însă per ansamblu băieţii au răspuns bine la ceea ce li s-a cerut. Este fără îndoială un pas înainte pe partea de pregătire fizică, care va fi în continuare prioritatea numărul unu. Dacă vom fi la un nivel optim din punct de vedere fizic, eu zic că toate celelalte care ţin de aspectul jocului, vor fi ok. Avem doi jucători noi care s-au alăturat echipei, Tevita Manumua şi Sikuea Taliauli, care prin participarea cu echipa României de 7s la Jocurile Europene, competiţie de calificare olimpică au îndeplinit şi ultimul criteriu de eligibilitate. În prima fază vor face parte din grupul pentru următorul cantonament, însă trebuie să-şi câştige locul acolo, să demonstreze că merită să fie aici, sunt variante bune prin care se va echilibra balanţa pe două posturi, aripa şi centru”, a completat Eugen Apjok.

Conform programului stabilit de echipa tehnică, „stejarii” au câteva zile libere urmând a se reuni pe 8 iulie pentru al doilea cantonament.

Lotul extins al României:
Pilieri: Alexandru Savin (CSA Steaua), Ciprian Chiriac (SCM USV Timişoara), Vasile Balan (CSA Steaua), Gheorghe Gajion (Stade Montois), Thomas Creţu (Stade Francais), Alexandru Gordaş (CS Dinamo), Costel Burţilă (RC Hyeres Carqueiranne La Crau), Iulian Harţig (RC Bassin d’Arcachon)

Taloneri: Ovidiu Cojocaru (CS Dinamo), Tudor Butnariu (CSA Steaua), Robert Irimescu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Florin Bărdaşu (CSA Steaua)

Linia a II-a: Adrian Motoc (Biarritz Olympique), Andrei Mahu (USA Perpignan), Marius Iftimiciuc (US Carcassonne), Marius Antonescu (Bourg en Bresse), Ştefan Iancu (CSM Ştiinţa Baia Mare)

Linia a III-a: Cristi Chirica (CS Dinamo), Andrei Gorin (RC Hyeres Carqueiranne La Crau), Mihai Macovei (RC Bassin d’Arcachon), Vlad Neculau (SCM USV Timişoara), Dragoş Ser (CSA Steaua), Cristi Boboc (CSA Steaua), Mihai Popescu (Colorno), Florian Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare)

Mijlocaş la grămadă: Gabriel Rupanu (SCM USV Timişoara), Florin Surugiu (CSA Steaua), Alin Conache (SCM USV Timişoara), Vlăduţ Bocăneţ (CSM Ştiinţa Baia Mare)

Mijlocaş la deschidere: Gabriel Pop (CS Dinamo), Vlăduţ Popa (CSA Steaua), Mihai Mureşan (CSM Ştiinţa Baia Mare)

Aripi: Atila Septar (RC Toulon), Nicolas Onuţu (CS Vienne), Sioeli Lama (CSA Steaua), Sikuea Taliauli (CSM Ştiinţa Baia Mare)

Centri: Taylor Gontineac (Rouen Normandie), Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), Tangimana Fonovai (CSA Steaua), Tevita Manumua (SCM USV Timişoara)

Fundaş: Marius Simionescu (SCM USV Timişoara), Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare), Ionel Melinte (RC Hyeres Carqueiranne La Crau), Hinckley Vaovasa (CSA Steaua)

Staff tehnic: Eugen Apjok – antrenor principal

De asemenea, în vederea unei pregătiri cât mai bune, România va disputa trei meciuri test pentru competiţia din Franţa în care va întâlni pe 5 august, Statele Unite ale Americii, la Bucureşti, apoi va întâlni Georgia (locul 11 mondial) pe 12 august la Tbilisi şi Italia (locul 14 mondial), pe 19 august, în Peninsulă.

Cupa Mondială de rugby se va desfăşura între 8 septembrie şi 28 octombrie. ”Stejarii” vor evolua în Grupa B şi vor disputa primul meci pe 9 septembrie cu Irlanda, la Bordeaux, apoi vor întâlni campioana mondială Africa de Sud, pe 17 septembrie (Bordeaux), pe 30 septembrie va avea loc meciul cu Scoţia (Lille), iar pe 8 octombrie e programată partida cu Tonga (Lille).
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...