Maratonul şi Semimaratonul Bucureşti vor avea în 2022 o limită de siguranţă de 10.000 de alergători

Data:

Preşedinta Bucharest Running Club, Valeria Răcilă van Groningen, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că ediţiile din 2022 ale Maratonului (8-9 octombrie) şi Semimaratonului Bucureşti (7-8 mai) vor fi organizate, din motive de siguranţă, cu o limită de 10.000 de participanţi chiar dacă în ultima perioadă autorităţile au relaxat restricţiile în contextul pandemiei, potrivit Agerpres.

„Au fost doi ani foarte grei, dar ne bucurăm că anul trecut am reuşit să organizăm atât Semimaratonul, cât şi Maratonul, cu restricţiile de rigoare. Din motive de siguranţă, anul acesta vom avea o limită de 10.000 de persoane pe cele două zile la ambele curse. Sperăm să fie bine, să avem un timp frumos şi să ne bucurăm din nou împreună de aceste competiţii. În acelaşi timp, în perioada aceasta a luat amploare şi semimaratonul şi maratonul virtual. De aceea vom continua aceste curse virtuale, pentru că există cerere, oamenii vor să participe. E un avantaj pentru că fiecare poate alerga oriunde doreşte. Pentru noi e o bucurie că putem încuraja mişcarea şi pe această cale”, a afirmat ea.

Cursele de copii din cadrul evenimentelor Bucharest Running Club, anulate în ultimii ani din cauza pandemiei, revin în 2022. „Ne bucurăm să anunţăm că din 2022 vom avea din nou cursele copiilor, unde vă pot spune că locurile sunt aproape toate ocupate. Este o satisfacţie să vedem acest interes, pentru că, cine ştie, copiii de azi vor deveni peste un timp atleţi. Cursele copiilor vor avea loc sâmbăta, pe categorii de vârstă. La aceste curse vom da premii fair play, pentru că ne dorim ca micii sportivi să nu vină pentru premii, ci pentru plăcerea de a alerga”, a menţionat fosta canotoare.

În schimb, din calendarul anului 2022 lipseşte Bucharest 10k&Family Run, cea de-a treia competiţie organizată de Bucharest Running Club. „Cursa de 10 kilometri nu mai figurează în calendarul din acest an, ne-am axat acum pe cele două mari evenimente. Dar poate în viitor o vom reintroduce”, a explicat Valeria Răcilă van Groningen, care a subliniat însă că există curse de 10 kilometri în cadrul celor două evenimente majore organizate în 2022.

Laurenţiu Mihai, manager în cadrul Bucharest Running Club, a declarat la rândul său că traseele celor două competiţii din acest an vor fi aceleaşi ca în 2019, ultimele ediţii de dinaintea pandemiei. „Uşor-uşor ne întoarcem cu paşi siguri spre normalitate. Traseele de anul acesta sunt cele din 2019, ultimul an în care am avut ediţii normale, ca să spun aşa. Sunt trasee rapide, trasee plate, trasee cu potenţial de a obţine rezultate foarte bune”, a spus Laurenţiu Mihai.

Marius Gubernat, director de marketing şi comunicare al Federaţiei Române de Atletism, a declarat că organizarea Campionatelor Naţionale de maraton şi semimaraton în cadrul evenimentelor Bucharest Running Club reprezintă un avantaj pentru sportivii români.

„Aşteptările noastre sunt unele normale având în vedere parteneriatul care a decurs de-a lungul anilor cu Bucharest Running Club. Sportivii noştri care concurează în Campionatele Naţionale de maraton şi semimaraton au în primul rând avantajul unei concurenţe mai mari. Bucharest Running Club invită de obicei sportivi care obţin rezultate foarte bune, sportivi care nu sunt înscrişi în Campionatele Naţionale ale României şi astfel concurenţa creşte. Federaţia Română de Atletism şi-a propus să găsească parteneri alături de care să construiască pe cel puţin un ciclu olimpic programe care să ofere sportivilor posibilitatea de a obţine perfomanţă”, a precizat Marius Gubernat.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Cu noi toate echipele sunt în formă bună; suntem pregătiţi pentru Petrolul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că toate adversarele reuşesc...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Ne dorim să facem un meci perfect şi să o punem în dificultate pe CFR Cluj

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi...

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Cole Palmer (Chelsea) ratează duelul cu FC Barcelona din cauza unui accident domestic

Vedeta Cole Palmer va rata următoarele trei meciuri ale echipei Chelsea, inclusiv cel din Liga Campionilor la fotbal...