Ministrul Sportului anunţă achiziţia de aparate noi pentru sala de gimnastică din Oneşti

Data:

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a anunţat, marţi, pe Facebook, că a aprobat achiziţionarea a două seturi de aparate pentru sala de gimnastică din Oneşti, potrivit Agerpres.

”Suntem în plin proces de implementare a unui proiect de redresare şi dezvoltare a gimnasticii, alături de federaţia de specialitate, nu doar pentru tradiţia sa în performanţă, dar şi pentru potenţialul pe care îl are în continuare. Era firesc să începem cu Oneştiul, leagănul acestui sport, unde se pregătesc de peste 20 de ani loturile de băieţi şi de fete. De acum, vor avea aparate noi: am aprobat finanţarea pentru achiziţia a două seturi de aparate, care vor servi în pregătirea ambelor loturi, dar şi pentru organizarea competiţiilor naţionale şi internaţionale pe care Sala Polivalentă Nadia le găzduieşte de atâta vreme”, a precizat Novak.

Investiţia are valoarea de un milion de lei şi este doar prima dintr-un şir, ministerul având în vedere şi deschiderea altor secţii de gimnastică în ţară. ”Un milion de lei investiţi în viitorul unui sport minunat, care trebuie să revină acolo unde îi este locul: în topurile internaţionale şi în istoria marii performanţe. Federaţia va avea aparatele proprii, sportivii vor avea aripi pentru visurile lor. Obiectivul acestei investiţii, care va fi urmată de altele, dar şi de deschiderea progresivă a unor noi secţii în toată ţara, este construirea noului nucleu de juniori pentru generaţia 2028. Generaţia prin care gimnastica românească va renaşte”.

Novak şi-a reafirmat în mai multe rânduri în ultima perioadă susţinerea pentru Federaţia Română de Gimnastică, subliniind că acest sport rămâne o prioritate pentru minister.

”Am declarat în repetate rânduri că reclădirea Gimnasticii ca un sport de referinţă pentru România este o prioritate pentru mine şi pentru Ministerul Sportului. Din acest motiv, Strategia Naţională pentru Sport va avea în vedere dezvoltarea şi consolidarea unor Centre Regionale, care să ridice valoarea acestui sport, bazându-se pe studii, resursă umană, experienţă, nu pe noroc şi pe câteva vârfuri”, a afirmat Novak la începutul lunii.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gianluigi Donnarumma va semna cu Manchester City, a confirmat Gattuso

Noul selecţioner al naţionalei de fotbal Italiei, Gennaro Gattuso, a confirmat luni că portarul Gianluigi Donnarumma, îndepărtat din...

Neymar l-a contrazis pe Ancelotti şi a afirmat că neconvocarea sa la naţională se datorează unor motive tehnice

Fotbalistul Neymar l-a contrazis duminică pe selecţionerul Braziliei, Carlo Ancelotti, asigurând că absenţa sa de la meciurile Selecao...

Bayer Leverkusen l-a demis pe antrenorul Erik ten Hag, după numai două etape

Clubul german de fotbal Bayer Leverkusen l-a demis, luni, pe antrenorul olandez Erik ten Hag (55 ani), după...

Fenerbahce, victorioasă în Turcia la primul meci fără Mourinho

Fenerbahce Istanbul, viitoarea adversară a echipei FCSB în Europa League, a învins-o pe Genclerbirligi cu scorul de 3-1,...