Preşedintele Barcelonei: „Nu luăm în considerare o revenire a lui Messi”

Data:

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a dezminţit informaţiile referitoare la posibila revenire a starului Lionel Messi pe Camp Nou, afirmând că în acest moment gruparea pe care o conduce „nu ia în considerare” o astfel de eventualitate, potrivit Agerpres.

În ultimele săptămâni, în presa sportivă internaţională au apărut informaţii conform cărora anturajul lui Messi i-ar fi contactat pe oficialii clubului catalan în scopul întoarcerii sale la Barca, de care argentinianul s-a despărţit în vara anului trecut, când a semnat cu Paris Saint-Germain.

„Nu am primit niciun mesaj din partea lui Messi pentru revenirea la Barca. Nici de la anturajul său. Iar noi nu luăm în considerare acest lucru pentru moment. Construim o nouă echipă tânără, combinată cu jucători experimentaţi care fac o simbioză bună, ce începe să funcţioneze. Dar Leo este Leo, cel mai bun jucător din lume. Cu starea sa de spirit, Messi este un învingător şi merită respectul, atât ca jucător, cât şi ca persoană”, a spus Laporta.

Lionel Messi (34 ani), septuplu câştigător al Balonului de Aur, a părăsit-o în lacrimi pe FC Barcelona, în septembrie 2021, după ce oficialii clubului catalan nu a putut înregistra, din cauza problemelor financiare, noul contract pe care argentinianul îl semnase la momentul respectiv cu gruparea de pe Camp Nou.

În 17 sezoane petrecute la Barcelona, Messi a cucerit 10 titluri de campion în La Liga, 4 Ligi ale Campionilor şi 7 Supercupe ale Spaniei, între alte trofee. El este jucătorul cu cele mai multe meciuri (778) şi cele mai multe goluri marcate (672) din istoria clubului catalan.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Echipa Iranului a sosit în Turcia înainte de Cupa Mondială 2026

Echipa naţională de fotbal a Iranului a sosit luni la Antalya, în sudul Turciei, pentru a se pregăti...

Jorge Martin, internat după ce a suferit o căzătură în timpul antrenamentelor colective

Pilotul spaniol Jorge Martin a fost internat în spital după ce a suferit o căzătură în timpul antrenamentelor...

Real Madrid a anunţat plecarea lui Dani Carvajal la încheierea sezonului

Real Madrid a anunţat luni plecarea, la sfârşitul sezonului, a emblematicului său căpitan Dani Carvajal, în vârstă de...

Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Strasbourg (WTA)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de...