Federaţia Internaţională de Biatlon (IBU) a suspendat cu efect imediat Rusia şi Belarus

Data:

Federaţia internaţională de biatlon (IBU) a suspendat cu efect imediat federaţiile din Rusia (RBU) şi Belarus (BiFB), din cauza invaziei armatei ruse în Ucraina, transmite DPA, citat de Agerpres.

IBU a precizat marţi că decizia de suspendare a fost luată în unanimitate de Comitetul său Executiv.

”Ambele federaţii au violat obligaţiile umanitare ale federaţiilor membre conform Constituţiei IBU. Aceste încălcări ale RBU şi BiFB aduc dezonoare sportului biatlon şi continuarea activităţii lor ar submina eforturile IBU şi ale membrilor săi de a promova principiile şi scopurile sale cu credibilitate”, se arată în comunicatul forului internaţional.

Comitetul Executiv al IBU a adăugat că invazia rusă a stopat activităţile federaţiei din Ucraina şi că ar fi nedrept pentru ţările atacatoare să se bucure de toate drepturile de membru IBU, în timp ce naţiunile lor au perturbat desfăşurarea sportului în Ucraina.

Sportivii din Rusia şi Belarus au fost excluşi de la ultimele trei etape ale sezonului de Cupă Mondială la finele lunii februarie, după startul invaziei ruse din Ucraina.

IBU a precizat că va revizui situaţia dacă va fi necesar şi o decizie va fi supusă Congresului IBU din septembrie, dacă suspendarea va fi menţinută până atunci.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Madison Keys, bolnavă, a declarat forfait înaintea ultimului său meci de la Turneul Campioanelor

Slăbită de un virus, jucătoarea americană de tenis Madison Keys, care urma să o înfrunte pe kazaha Elena...

Lamine Yamal (FC Barcelona), evaluat la 350 de milioane de euro (CIES)

Lamine Yamal, tânărul star al echipei FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei, este cel mai scump fotbalist sub...

Carlos Alcaraz, membru de onoare la clubul la care s-a format

Jucătorul spaniol Carlos Alcaraz, nr. 2 mondial, a fost numit membru de onoare al clubului Real Sociedad Club...

Inter şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului San Siro

Cluburile de fotbal Inter Milano, antrenat de Crisitan Chivu, şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului...