Fotbal: Ancelotti – După 1.272 de partide, nu mai am nimic de demonstrat nimănui

Data:

Triumful echipei de fotbal Real Madrid pe Camp Nou (4-0), al doilea cel mai categoric pe terenul Barcelonei, nu a fost interpretat de antrenorul Carlo Ancelotti ca o revanşă şi a explicat că după ce a condus echipele sale în 1.272 de partide nu mai are nimic de demonstrat nimănui, transmite EFE, scrie Agerpres.

”M-am uitat din întâmplare la numărul de meciuri conduse înainte de cel cu Barcelona. Nu ştiam câte sunt, dar credeam că se apropie de 1.300 şi când se va ajunge acolo voi sărbători un pic. Eu cred că după 1.272 de partide, nu am nimic de demonstrat nimănui. Toată lumea mă cunoaşte şi mă poate evalua, dar nu am nimic de demonstrat nimănui”, a spus tehnicianul italian înaintea meciului cu Villarreal de sâmbătă.

Victoria de pe Camp Nou şi calificarea în finala Cupei Spaniei nu l-au făcut fericit în mod special pe Ancelotti, care acum câteva zile a spus că va pleca dacă nu va câştiga un trofeu, dintre cele trei importante.

”Mă simt foarte bine, sunt calm, entuziasmat şi foarte motivat pentru că echipa merge bine. Starea mea de spirit depinde foarte mult de cum merge echipa. O văd foarte bine şi la nivel personal sunt la fel, nu am probleme. Uneori, după meci, eşti atât de obosit încât vrei doar să rămâi calm. Într-un meci precum cel de miercuri este multă presiune înainte şi în timpul jocului, iar când se termină oboseşti şi vrei doar să te odihneşti”, a explicat Ancelotti.

Ziua liberă dată jucătorilor după victoria de pe Camp Nou (4-0) Ancelotti a petrecut-o alături de soţie, mergând cu bicicleta la casa lui de la ţară. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii de la Wimbledon şi-au cerut scuze pentru deficienţele sistemului electronic

Organizatorii turneului de la Wimbledon şi-au cerut scuze pentru erorile făcute de echipa de control a sistemului electronic...

Real Madrid a avut zi de recuperare duminică; PSG a ajuns la New York înaintea duelului de la Mondialul Cluburilor

Real Madrid şi-a luat zi repaus duminică pentru a-şi recupera forţele, în timp ce Paris Saint-Germain, deţinătoarea trofeului...

Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală ale turenului de la Wimbledon

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 2 mondial şi deţinătorul trofeului, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului...

Sorana Cîrstea şi Ana Kalinskaia, calificate în sferturile probei feminine de dublu la Wimbledon

Perechea româno-rusă Sorana Cîrstea/Ana Kalinskaia s-a calificat în sferturile de finală ale probei feminine de dublu a turneului...