Fotbal: Ancelotti – După 1.272 de partide, nu mai am nimic de demonstrat nimănui

Data:

Triumful echipei de fotbal Real Madrid pe Camp Nou (4-0), al doilea cel mai categoric pe terenul Barcelonei, nu a fost interpretat de antrenorul Carlo Ancelotti ca o revanşă şi a explicat că după ce a condus echipele sale în 1.272 de partide nu mai are nimic de demonstrat nimănui, transmite EFE, scrie Agerpres.

”M-am uitat din întâmplare la numărul de meciuri conduse înainte de cel cu Barcelona. Nu ştiam câte sunt, dar credeam că se apropie de 1.300 şi când se va ajunge acolo voi sărbători un pic. Eu cred că după 1.272 de partide, nu am nimic de demonstrat nimănui. Toată lumea mă cunoaşte şi mă poate evalua, dar nu am nimic de demonstrat nimănui”, a spus tehnicianul italian înaintea meciului cu Villarreal de sâmbătă.

Victoria de pe Camp Nou şi calificarea în finala Cupei Spaniei nu l-au făcut fericit în mod special pe Ancelotti, care acum câteva zile a spus că va pleca dacă nu va câştiga un trofeu, dintre cele trei importante.

”Mă simt foarte bine, sunt calm, entuziasmat şi foarte motivat pentru că echipa merge bine. Starea mea de spirit depinde foarte mult de cum merge echipa. O văd foarte bine şi la nivel personal sunt la fel, nu am probleme. Uneori, după meci, eşti atât de obosit încât vrei doar să rămâi calm. Într-un meci precum cel de miercuri este multă presiune înainte şi în timpul jocului, iar când se termină oboseşti şi vrei doar să te odihneşti”, a explicat Ancelotti.

Ziua liberă dată jucătorilor după victoria de pe Camp Nou (4-0) Ancelotti a petrecut-o alături de soţie, mergând cu bicicleta la casa lui de la ţară. AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Cine vrea să plece de la Liverpool este liber să o facă, spune antrenorul Klopp

Antrenorul echipei Liverpool, Juergen Klopp, a declarat sâmbătă că orice jucător care doreşte să plece de pe Anfield...

Fotbal: Manchester United şi-a asigurat calificarea în sezonul viitor al Ligii Campionilor

Manchester United şi-a asigurat ultimul bilet furnizat de prima ligă engleză pentru sezonul viitor al Ligii Campionilor la...

Handbal feminin: Dunărea Brăila şi-a asigurat calificarea în EHF European League

HC Dunărea Brăila şi-a asigurat calificarea în sezonul viitor al competiţiei EHF European League, după ce a învins-o...

Fotbal: FC U Craiova a învins-o pe FC Voluntari la loviturile de departajare, în primul baraj pentru Europa Conference League

FC U Craiova a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 5-4, la loviturile de departajare, vineri seara,...