Tenis: Carlos Alcaraz, noul lider al clasamentului ATP

Data:

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a urcat pe primul loc în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), publicat luni, după ce a câştigat titlul la Indian Wells, scrie Agerpres.

Alcaraz (19 ani) a profitat de faptul că sârbul Novak Djokovic nu a putut evolua în California din cauza faptului că nu este vaccinat contra Covid-19, şi a recuperat fotoliul de lider mondial pe care l-a mai ocupat în septembrie, după ce a cucerit trofeul la US Open.

Ibericul are acum un avans de 260 de puncte faţă de Djokovic, care va rata şi Miami Open, unde Alcaraz deţine titlul.

Rusul Daniil Medvedev, învins în finala de la Indian Wells, a urcat o poziţie în ierarhie şi se află pe locul 5.

Canadianul Felix Auger-Aliassime se remarcă printr-un salt de patru locuri, ajungând pe şase, egalându-şi cea mai bună clasare din carieră.

Americanul Taylor Fritz, campion anul trecut la Indian Wells şi învins în sferturi la ediţia de anul acesta, a coborât cinci locuri şi încheie top 10.

Spaniolul Rafael Nadal, nerefăcut după o accidentare suferită la Australian Open, a ieşit pentru prima oară în ultimii 18 ani din top 10, fiind pe locul 13. El s-a aflat neîntrerupt în primele zece locuri ale lumii din aprilie 2005.

Cei mai buni români, singurii din top 300, rămân tinerii Nicholas David Ionel (locul 230) şi Filip Cristian Jianu (292), în regres faţă de săptămâna trecută.

Clasamentul ATP la simplu:
1 (2). Carlos Alcaraz (Spania) 7.420 puncte
2 (1). Novak Djokovic (Serbia) 7.160
3 (3). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 5.770
4 (4). Casper Ruud (Norvegia) 5.560
5 (6). Daniil Medvedev (Rusia) 4.330
6 (10). Felix Auger-Aliassime (Canada) 3.415
7 (7). Andrei Rublev (Rusia) 3.390
8 (8). Holger Rune (Danemarca) 3.325
9 (11). Hubert Hurkacz (Polonia) 3.065
10 (5). Taylor Fritz (SUA) 2.975
…………………………………………..
230 (229). Nicholas David Ionel 245
292 (289). Filip Cristian Jianu 181
422 (382). Marius Copil 105
436 (426). Cezar Creţu 102
505 (505). Gabi Adrian Boitan 73
547 (558). Ştefan Paloşi 62
578 (544). Sebastian Gima 56
656 (654). Nicolae Frunză 41
697 (832). Dan Alexandru Tomescu 36

Clasamentul ATP la dublu
1 (1). Wesley Koolhof (Olanda) 7.520 puncte
1 (1). Neal Skupski (Marea Britanie) 7.520
3 (3). Rajeev Ram (SUA) 6.702
4 (4). Joe Salisbury (Marea Britanie) 6.612
5 (5). Mate Pavic (Croaţia) 5.500
6 (8). Nikola Mektic (Croaţia) 5.295
7 (6). Marcelo Arevalo (El Salvador) 5.290
7 (6). Jean-Julien Rojer (Olanda) 5.290
9 (10). Ivan Dodig (Croaţia) 4.620
10 (9). Austin Krajicek (SUA) 4.530
……………………………………………….
113 (114). Victor Vlad Cornea 741
326 (329). Alexandru Jecan 177
471 (463). Cezar Creţu 113
472 (445). Nicholas David Ionel 113

AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Polo: CSA Steaua, favorită la cucerirea titlului

CSA Steaua Bucureşti se află la un singur succes de câştigarea celui de-al 20-lea său titlu naţional, după...

Fotbal: Farul Constanţa – Sepsi OSK 1-4, în play-off-ul Superligii

Farul Constanţa a fost învinsă fără drept de apel de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 4-1...

Tenis: Swiatek şi Sabalenka, în finala de la Madrid

Poloneza Iga Swiatek şi belarusa Arina Sabalenka, primele două jucătoare ale lumii, ca şi în 2023, se vor...

Mijlocaşul Phil Foden (Manchester City), cel mai bun jucător al anului în opinia Asociaţiei Jurnaliştilor de Fotbal

Mijlocaşul ofensiv Phil Foden, la masculin, şi atacantul Khadija 'Bunny' Shaw, la feminin, ambii de la Manchester City,...