Neymar, reprezentat de tatăl său la priveghiul lui Pele

Data:

Neymar nu a mai făcut deplasarea în Brazilia, aşa cum intenţiona iniţial, pentru a asista la funeraliile lui Pele, participând luni la antrenamentul echipei de fotbal Paris Saint-Germain, scrie cotidianul L’Equipe, citat de Agerpres.

Neymar, care avea o relaţie apropiată cu Pele, i-a cerut tatălui său, Neymar Santos, să-l reprezinte la acest priveghi la care a participat inclusiv preşedintele FIFA, Gianni Infantino.

Pe parcursul zilei de luni, mii de persoane au venit la stadionul echipei Santos FC pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Pele, în cadrul unui priveghi de 24 de ore. Sicriul cu trupul neînsufleţit al fotbalistului a fost adus de la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo pentru a fi depus pe terenul stadionului pe care Pele şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei.

„Neymar nu va putea fi prezent la funeraliile lui Pele. Cu mare tristeţe, fiul meu mi-a cerut să vin aici în locul său”, le-a declarat tatăl fotbalistului brazilian ziariştilor prezenţi la stadionul din Santos.

Priveghiul, care se va încheia marţi, va fi urmat de o procesiune pe străzile din Santos, oraş situat la 75 km sud-est de Sao Paulo, înaintea ceremoniei funerare la care vor lua parte doar membrii familiei lui Pele.

Cortegiul va trece în special pe la casa mamei fostului fotbalist, Dona Celeste, în vârstă de 100 de ani, care încă nu a aflat că fiul ei a murit, conform uneia dintre surorile defunctului, Maria Lucia do Nascimento.

Pele a încetat din viaţă pe 29 decembrie, la vârsta de 82 de ani, într-un spital din Sao Paulo, unde era internat de o lună. Moartea fotbalistului de geniu a întristat lumea fotbalului şi a generat un val uriaş de condoleanţe.

Autorităţile braziliene au decretat trei zile de doliu naţional în memoria singurului fotbalist cu a câştigat de trei ori Cupa Mondială (1958, 1962, 1970),

Pele, care a înscris în cariera sa 1.281 de goluri în 1.363 de meciuri disputate, a evoluat între 1956 şi 1977 la Santos FC, încheindu-şi cariera în Statele Unite, la New York Cosmos (1975-1977). El a îmbrăcat de 92 de ori tricoul selecţionatei Braziliei, pentru care a marcat 77 de goluri.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luis Rubiales, atacat cu ouă de unchiul său la prezentarea cărţii sale

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), a fost atacat în timpul prezentării cărţii sale,...

Ferrari este cea mai valoroasă echipă din Formula 1, conform Sportico

Ferrari este cea mai valoroasă dintre cele 10 echipe din Formula 1, conform ultimei evaluări a Sportico, o...

Carlos Alcaraz va încheia anul pe primul loc în clasamentul ATP, după victoria cu Lorenzo Musetti

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz va încheia anul pe primul loc în clasamentul mondial, după ce l-a învins pe...

Selecţionerul Deschamps a simţit ‘multă mândrie’, după calificarea Franţei la CM 2026

Selecţionerul echipei de fotbal a Franţei, Didier Deschamps, a simţit "multă mândrie" la calificarea reprezentativei "Cocoşului Galic" la...