MotoGP: Alex Marquez a câştigat Marele Premiu al Cataloniei

Data:

Pilotul spaniol Alex Marquez (Ducati-Gresini) a câştigat Marele Premiu al Cataloniei, etapa a 15-a a Campionatului Mondial de MotoGP, duminică, pe circuitul Catalunya din Barcelona, punând astfel capăt unei serii de 15 victorii a fratelui său mai mare Marc Marquez (Ducati).

Plecat din pole position, Alex Marquez şi-a păstrat nervii tari şi a făcut o cursă superbă, după ce în sprintul de sâmbătă a fost nevoit să abandoneze.

Pentru Marc Marquez, clasat al doilea şi care a câştigat opt probe de sprint (ultima sâmbătă) şi şapte Grand Prix-uri, se amână astfel o primă şansă de a obţine al şaptelea său titlu de campion mondial, pe care o putea avea în weekendul viitor, la Marele Premiu al statului San Marino (Misano). În cazul în care se va încorona campion, Marc Marquez va egala performanţa italianului Valentino Rossi.

La Barcelona, podiumul a fost completat de italianul Enea Bastiannini (KTM-Tech3), în timp ce spaniolul Pedro Acosta (KTM) a trebuit să se mulţumească cu o clasare pe patru.

Francezul Fabio Quartararo (Yamaha), plecat de pe poziţia a doua a grilei de start şi clasat pe locul secund în cursa de sprint, a încheiat pe cinci.

Clasamentul Marelui Premiu al Cataloniei:
1. Alex Marquez (Spania/Ducati-Gresini) 40:14.093
2. Marc Marquez (Spania/Ducati), la 1.740
3. Enea Bastianini (Italia/KTM-Tech3), la 5.562
4. Pedro Acosta (Spania/KTM), la 13.373
5. Fabio Quartararo (Franţa/Yamaha), la 14.409
6. Ai Ogura (Japonia/Aprilia-Trackhouse), la 15.055
7. Francesco Bagnaia (Italia/Ducati), la 16.048
8. Luca Marini (Italia/Honda), la 16.372
9. Miguel Oliveira (Portugalia/Yamaha-Pramac), la 16.937
10. Jorge Martin (Spania/Aprilia), la 18.492

Clasamentul Campionatului Mondial:
1. Marc Marquez (Spania/Ducati) 487 puncte
2. Alex Marquez (Spania/Ducati-Gresini) 305
3. Francesco Bagnaia (Italia/Ducati) 237
4. Marco Bezzecchi (Italia/Aprilia) 197
5. Pedro Acosta (Spania/KTM) 183
6. Franco Morbidelli (Italia/Ducati-VR46) 161
7. Fabio Di Giannantonio (Italia/Ducati-VR46) 161
8. Fabio Quartararo (Franţa/Yamaha) 129
9. Fermin Aldeguer (Spania/Ducati-Gresini) 127
10. Johann Zarco (Franţa/Honda-LCR) 117

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ousmane Dembele, accidentat la gamba dreaptă, va rămâne ‘sub tratament’ în această săptămână (PSG)

Ousmane Dembele, atacantul lui Paris Saint-Germain, câştigătorul Balonului de Aur, suferă de un "disconfort muscular la gamba dreaptă"...

Luka Modric, în lotul Croaţiei pentru Cupa Mondială 2026

Selecţionerul Croaţiei, Zlatko Dalic, a dezvăluit luni numele fotbaliştilor convocaţi pentru Cupa Mondială 2026, de pe listă nelipsind...

Mihai Covaliu (COSR) – Ana Bărbosu ar putea concura la Jocurile Olimpice de la Los Angeles

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a afirmat, luni, la sediul COSR, că gimnasta Ana Maria...

Superliga – play-off/play-out – etapa a 9-a – rezultatele şi clasamentul

Meciurile din etapa a noua a fazelor play-off şi play-out ale Superligii de fotbal au AVUT loc de...