Ange Postecoglou este noul antrenor al lui Nottingham Forest

Data:

Fostul tehnician al lui Tottenham Hotspur, Ange Postecoglou, a fost numit antrenor principal al echipei engleze de fotbal Nottingham Forest, după ce Nuno Espirito Santo a fost demis din funcţie, a anunţat marţi clubul, informează Reuters.

Forest a confirmat în primele ore ale zilei de marţi că l-a eliberat pe Nuno din funcţie. Antrenorul portughez a recunoscut luna trecută că relaţia sa cu proprietarul clubului, Evangelos Marinakis, s-a deteriorat.

„Aducem la club un antrenor care a câştigat regulat trofee””, a declarat Marinakis într-un comunicat despre numirea lui Postecoglou.

„Experienţa sa în a antrena echipe la cel mai înalt nivel, împreună cu dorinţa de a construi ceva special alături de noi la Forest, îl fac o persoană fantastică pentru a ne ajuta în călătoria noastră şi a ne îndeplini în mod constant toate obiectivele”, a adăugat Marinakis.

Fost internaţional australian, născut în Grecia, Postecoglou a dus-o pe Tottenham către primul trofeu major din 2008, când a câştigat Europa League în mai. Însă Spurs a fost în dificultate în Premier League, clasarea pe locul 17 ducând la demiterea sa în iunie.

Nuno preluase echipa în decembrie 2023, succedându-i lui Steve Cooper, şi a reuşit să o salveze de la retrogradare.

În sezonul trecut, Nottingham Forest s-a clasat pe locul al şaptelea în Premier League, cea mai bună clasare a sa din stagiunea 1994/95.

”Pădurarii” au luat locul echipei Crystal Palace în Europa League, după ce clubul londonez a fost retrogradat de UEFA în Conference League din cauza regulii multi-proprietate.

În prezent, Nottingham Forest ocupă locul 10 în Premier League, după trei etape, pierzând ultimul meci cu Nuno antrenor, 0-3 cu West Ham.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Serena Williams şi-a anunţat participarea la turneul WTA de la Berlin

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, care va reveni în circuit săptămâna viitoare, cu ocazia turneului de la...

Fotbal – CM 2026: Romelu Lukaku nu este pregătit să joace din primul minut, a spus selecţionerul Belgiei

Romelu Lukaku nu este pregătit să joace din primul minut, a declarat selecţionerul naţionalei de fotbal a Belgiei,...

Jucătorii echipei Iranului şi-au depus paşapoartele la ambasada SUA din Turcia

Jucătorii echipei Iranului, care încă aşteaptă vizele americane pentru Cupa Mondială, şi-au depus paşapoartele la ambasada SUA din...

FC Hermannstadt a anunţat despărţirea de preşedintele Daniel Niculae

Clubul de fotbal FC Hermannstadt a anunţat, vineri, despărţirea de preşedintele Daniel Niculae, al cărui contract scadent la...