Staff-ul naţionalei Braziliei a confirmat că Neymar nu va juca împotriva Camerunului

Data:

Neymar, care urmează un tratament după ce a suferit o entorsă la glezna dreaptă, va fi indisponibil, aşa cum era de aşteptat, în meciul de vineri împotriva Camerunului de la Cupa Mondială de fotbal 2022, a anunţat marţi naţionala Braziliei, ce nu va conta nici pe Danilo, accidentat la gleznă, şi Alex Sandro, cu o leziune musculară, scrie AFP, citată de Agerpres.

Înaintea ultimului meci din faza grupelor pentru Selecao, deja calificată în optimi de finală, medicul naţionalei, Rodrigo Lasmar, a indicat că Neymar şi Danilo, accidentaţi la gleznă în prima partidă, 2-0 cu Serbia, continuă „procesele lor de recuperare”.

„Neymar a prezentat un episod de febră care este sub control şi care nu a interferat cu procesul de vindecare a gleznei sale”, a spus Lasmar într-un videoclip difuzat de Federaţia braziliană de fotbal (CBF).

La aceste două absenţe s-a adăugat cea a fundaşului stânga Alex Sandro, accidentat la coapsă în timpul meciului de luni Brazilia – Elveţia (1-0). „Aceşti trei sportivi nu vor fi disponibili pentru următorul nostru meci împotriva Camerunului”, a adăugat Lasmar.

Neymar s-a accidentat în meciul cu Serbia şi a părăsit terenul şchiopătând după un contact cu Nikola Milenkovic. Presa braziliană estimează că atacantul ar putea reveni în faza optimilor de finală (3-6 decembrie).

Selecţionerul brazilian Tite s-a arătat optimist, declarând că, în opinia sa, „Neymar va mai juca la această Cupă Mondială”.

Fără „Ney”, echipa s-a calificat luni în optimi de finală, iar un egal sau o victorie împotriva Camerunului i-ar asigura primul loc în Grupa G.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...