Chindia a învins-o pe Rapid și a bifat prima victorie în Superligă

Data:

Chindia Târgovişte a obţinut prima sa victorie în acest sezon al Superligii, 2-1 (1-0) cu FC Rapid Bucureşti, pe teren propriu, la Ploieşti, în ultimul meci din etapa a 12-a, potrivit Agerpres.

Daniel Popa (15) a deschis scorul pentru Chindia, care l-a depăşit pe fostul său coleg Paul Iacob şi a marcat din unghi.

Chindia, la primul meci de campionat cu Anton Petrea pe banca tehnică, şi-a majorat avantajul prin Cristian Neguţ (56), după ce portarul Horaţiu Moldovan a respins şutul trimis de Popa din lovitură liberă.

Rapid a înscris golul prin Antonio Sefer (58), din lovitură liberă, Popa deviind mingea şi derutându-l pe portarul Cătălin Căbuz.

O fază controversată s-a consumat în min. 19, când Rapid a marcat prin Alexandru Albu, dar golul a fost anulat, în urma consultării arbitrajului video, pe motiv de ofsaid.

Rapid a căutat măcar egalarea, dar nu a reuşit să pună în pericol poarta gazdelor decât o dată, când mingea trimisă de Cristian Săpunaru a fost respinsă în bară de Căbuz.

Rapid a pierdut în ultimele două deplasări, cu FC U Craiova şi Chindia.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Djokovic afirmă că suspendarea pentru dopaj îl va urmări pe Sinner ca un ‘nor’

Novak Djokovic l-a avertizat pe Jannik Sinner că suspendarea de trei luni pentru dopaj va plana ca un...

Columbianul James Rodriguez nu va continua alături de formaţia mexicană Leon

Internaţionalul columbian James Rodríguez nu va continua alături de formaţia mexicană de fotbal Leon, a confirmat, marţi, presei...

NBA anunţă un nou format pentru All-Star Game, cu Statele Unite împotriva restului lumii

Liga profesionistă nord-americană de baschet a anunţat, marţi, un nou format pentru All-Star Game din 2026, tradiţionalul meci...

Portughezul Filipe Coelho, numit antrenor principal la Universitatea Craiova

Portughezul Filipe Coelho (45 ani) este noul antrenor principal al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat clubul,...