Manchester City şi Premier League au ajuns la un acord privind regulile de sponsorizare

Data:

Clubul englez de fotbal Manchester City a anunţat, luni, că a ajuns la un acord cu Premier League în disputa privind regulile de tranzacţii între părţile asociate (APT), scrie Reuters.

Clubul englez a anunţat că a acceptat actualele reguli APT, care reglementează acordurile comerciale între cluburi şi companii conectate la proprietarii lor dacă se ţine cont de valoarea corectă de piaţă, dacă sunt valide şi obligatorii, iar ambele părţi sunt de acord să pună capăt procedurilor legale.

Cazul este distinct de acuzaţiile aduse clubului Manchester City privind presupuse încălcări ale regulilor financiare.

”Acest acord pune capăt disputei între părţi privind regulile APT. Ca parte a acordului, Manchester City acceptă actualele reguli APT ca fiind valide şi obligatorii”, a transmis clubul englez într-un comunicat.

Actualele reguli APT au fost adoptate în luna noiembrie după ce majoritatea cluburilor din prima ligă engleză au votat în favoarea unor amendamente la precedentele reguli, care au fost de asemenea puse în discuţie de Manchester City.

Un tribunal independent a hotărât, în luna februarie, că aspecte ale regulilor APT au fost găsite ca fiind nelegale. Drept răspuns, Premier League a anunţat că hotărârea tribunalului nu afectează desfăşurarea valabilă a actualelor reguli APT.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul Kovac (Borussia Dortmund), reţinut cu privire la situaţia fundaşului Nico Schlotterbeck

Antrenorul echipei Borussia Dortmund, Niko Kovac, a declarat joi că el nu este în măsură să pună presiune...

Robert Lewandowski este în vizorul lui Juventus

Presa italiană susţine că Juventus Torino se numără printre cluburile interesate de un posibil transfer gratuit pentru Robert...

Vânzarea Parc des Princes către PSG intră în dezbaterea electorală municipală

Ameninţarea proprietarilor qatarieni ai echipei de fotbal Paris Saint-Germain de a abandona stadionul Parc des Princes a generat...

Hamilton, convins că Formula 1 va lua decizia corectă în privinţa curselor din Bahrain şi Arabia Saudită

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari), septuplu campion mondial de Formula 1, s-a declarat convins că responsabilii celei mai...