O zi tristă pentru mine, spune Rafael Nadal despre retragerea lui Roger Federer

Data:

Rafael Nadal (3 ATP) a declarat că ziua de joi, 15 septembrie, când elveţianul Roger Federer, rivalul său istoric, a făcut anunţul retragerii din activitatea competiţională, este „o zi tristă” pentru el, scrie AFP, potrivit Agerpres.

„Este o zi tristă pentru mine, dar cred că şi pentru întreaga lume a tenisului. A fost o plăcere, dar şi o onoare şi un privilegiu, să împărtăşesc toţi aceşti ani cu Roger Federer, să trăiesc atâtea momente fantastice pe teren şi în afara lui”, a scris spaniolul pe Twitter.

Legendarul tenisman elveţian Roger Federer şi-a anunţat joi retragerea din activitatea sportivă, el indicând că ultimul turneu la care va participa va fi competiţia pe echipe Laver Cup, săptămâna viitoare la Londra.

Tenismanul cu 20 de turnee de Mare Şlem câştigate a precizat că ultimii trei ani au fost dificili din punct de vedere fizic, cu mai multe accidentări şi operaţii. Este deci normal ca el să se retragă la vârsta de 41 de ani, după mai mult de 1.500 de meciuri disputate şi 24 de ani petrecuţi în circuit, notează site-ul radioteleviziunii elveţiene RTS.

„Am muncit mult ca să revin la cel mai bun nivel al meu şi să fiu competitiv. Ştiu însă de asemenea care sunt limitele corpului meu şi capacităţile mele. Iar ultimele mesaje ale corpului meu au fost clare”, a scris Federer, care s-a născut pe 8 august 1981.

„Iar în cele din urmă ţie, tenisului, te iubesc şi nu te voi părăsi niciodată”, a încheiat sportivul născut la Basel scrisoarea sa.

Federer nu a mai participat la nicio competiţie de la ediţia din 2021 de la Wimbledon.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vinicius trebuie să fie apt sută la sută fizic pentru a prinde CM 2026, consideră Ancelotti

Carlo Ancelotti, antrenorul echipei de fotbal a Braziliei, a declarat că atacantul Vinicius Jr trebuie să fie pregătit...

NHL – Dublă reuşită de Sidney Crosby pentru Pittsburgh Penguins

Starul Sidney Crosby a reuşit două goluri pentru Pittsburgh Penguins, care a învins-o pe Philadelphia Flyers cu scorul...

Ronald Araujo (FC Barcelona) a primit permisiunea de a lipsi pe termen nelimitat de la echipă

Ronald Araujo, fundaşul şi căpitanul echipei de fotbal FC Barcelona, a primit permisiunea clubului spaniol să lipsească pe...

NBA – LA Lakers a pierdut acasă, deşi Luka Doncic a marcat 38 de puncte

Los Angeles Lakers nu a putut evita înfrângerea pe teren propriu cu Phoenix Suns, scor 108-125, în ciuda...