Reacţii din lumea tenisului la retragerea lui Roger Federer

Data:

Agenţia France-Presse trece în revistă primele reacţii din lumea tenisului la anunţul retragerii lui Roger Federer, potrivit Agerpres.

Carlos Alcaraz: „Roger…”, postare însoţită de o inimă frântă (Twitter)

Juan Martin del Potro: „Te iubesc, Roger. Mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru tenis şi pentru mine. Tenisul nu va mai fi niciodată acelaşi fără tine” (Twitter)

Andy Roddick: „Mulţumesc pentru amintirile împărtăşite. A fost o onoare să împărţim timpul şi experienţele pe cele mai sacre terenuri ale sportului. Să vii cu veşti” (Twitter)

Billie Jean King: „este campionul campionilor. Are cel mai complet joc din generaţia sa şi a cucerit inimile iubitorilor sportului din lumea întreagă cu rapiditatea sa incredibilă pe teren (…). A avut o carieră istorică cu amintiri care vor rămâne. Îţi dorim mult succes pe măsură ce îţi continui călătoria.”

Martina Navratilova: „ce mesaj sincer, plin de dragoste, de viaţă, de speranţă, de pasiune şi de recunoştinţă. Exact ca tenisul pe care l-a jucat Roger şi care ne-a plăcut atât de mult. Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc pentru toată magia” (Twitter)

Rod Laver: „Mulţumesc pentru tot, Roger. Pe curând. Rocket.”

Turneul de la Roland Garros: „legendă a tenisului”, postare însoţită de o fotografie a jucătorului pe zgură
(Twitter)

ATP Tour: „ai schimbat tenisul #Rforever” (Twitter)

Wimbledon: „A fost o şansă să fim martorii călătoriei tale şi să te vedem devenind un campion în toate sensurile cuvântului (…). Tot ce putem spune este că îţi mulţumim, pentru amintiri şi pentru bucuria pe care ai dăruit-o atâtor oameni” (Twitter)

WTA: „definiţia măreţiei. Sfârşitul unei epoci #ThankYouSerena #RForever”, postare însoţită de o fotografie în care Federer se află alături de Serena Williams (Twitter)

Thomas Bach, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO): „Roger Federer este un gentleman pe teren şi în afara lui şi un adevărat campion olimpic. Felicitări pentru cariera ta excepţională, mult succes pentru viitor. Sper că drumurile noastre se vor putea întâlni din nou” (Twitter)

Jocurile Olimpice: „Un sportiv uriaş. O carieră incredibilă. Îţi mulţumim pentru tot @rogerfederer, ne vei lipsi!” (Twitter)

Toni Nadal: „Rafael nu ar fi fost atât de puternic fără Roger Federer. De fiecare dată trebuia să-şi ridice nivelul. Împreună cu Djokovic, fiecare a făcut ca nivelul celuilalt să evolueze. Este o zi foarte proastă pentru toţi cei care iubesc tenisul. Am un băiat care îl admira pe Federer, aştepta să revină şi acum ştim că e ultimul său meci. Avea combinaţia perfectă între eficacitate şi clasă. (site-ul RMC Sport).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jaqueline Cristian s-a oprit în primul tur la Wimbledon

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a oprit în primul tur al turneului de Mare Şlem de la...

Fotbal feminin: Record de 600.000 de bilete vândute pentru EURO 2025

Peste 600.000 de bilete au fost deja vândute pentru Campionatul European de fotbal feminin din Elveţia, care va...

Patricia Ţig – Este mereu foarte frumos şi plăcut pentru mine să joc acasă

ucătoarea română de tenis Patricia Ţig (215 WTA) a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea participării...

FCSB a învins formaţia olandeză Utrecht cu 3-1, într-un meci amical

Echipa de fotbal FCSB a învins, marţi, într-un meci amical care a avut loc în cantonamentul pe care...