Lukoil a cumpărat clubul rus Spartak Moscova

Data:

Compania petrolieră rusă Lukoil a anunţat că a cumpărat clubul de fotbal Spartak Moscova, din prima ligă a campionatului Rusiei, precum şi stadionul pe care îşi dispută meciurile de pe teren propriu, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Spartak se confruntă cu probleme financiare în urma intervenţiei militare ruse în Ucraina, care a generat un val de sancţiuni occidentale împotriva Moscovei şi o mai mare izolare a comunităţii de afaceri din Rusia.

Lukoil, care a fost sponsorul general al lui Spartak Moscova timp de peste două decenii, a precizat că a achiziţionat întregul pachet de acţiuni al clubului din capitala Rusiei, ceea ce înseamnă că proprietarul şi preşedintele de lungă durată al acestei grupări, Leonid Fedun, va renunţa la toate funcţiile sale de conducere.

Fedun a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al Lukoil în iunie. Miliardarul a cumpărat clubul Spartak în 2004, când acesta traversa o perioadă cu dificultăţi financiare serioase.

Anul acesta, în luna mai, compania americană Nike a reziliat contractul de sponsorizare cu Spartak Moscova, echipă cu zece titluri de campioană a Rusiei în palmares, care nu va participa însă la noul sezon din cupele europene ca urmare a războiului declanşat de Rusia în Ucraina.

Spartak Moscova şi-a desfiinţat şi echipa secundă, invocând dificultăţi financiare şi nevoia de a-şi reduce bugetul.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dani Olmo (FC Barcelona) este incert pentru El Clasico

Mijlocaşul ofensiv al lui FC Barcelona, Dani Olmo, care a părăsit vineri cantonamentul naţionalei Spaniei, a suferit o...

Ciclism: Adam Yates, învingător în cursa italiană Trofeo Tessile & Moda

Ciclistul britanic Adam Yates s-a impus duminică în ediţia a 48-a a cursei italiene Trofeo Tessile & Moda,...

Moto: Campionul mondial Marc Marquez, operat cu succes la omoplatul drept

Pilotul spaniol Marc Marquez, virtual campion mondial pentru a şaptea oară la MotoGP, a fost supus cu succes...

Ferran Torres va părăsi cantonamentul echipei Spaniei din cauza unei jene musculare

Atacantul Ferran Torres (FC Barcelona) va părăsi cantonamentul echipei de fotbal a Spaniei din cauza unei jene musculare...