Zeljko Kopic (Dinamo) – Dorinel Munteanu şi-a pus amprenta asupra jocului echipei Oţelul

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Zeljko Kopic, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că tehnicianul Dorinel Munteanu şi-a pus amprenta asupra jocului adversarei de vineri din Superligă, Oţelul Galaţi, o formaţie disciplinată şi puternică.

„Întotdeauna gândim că victoriile sunt importante, pentru puncte, pentru clasament, pentru mentalitate, pentru a continua să jucăm un fotbal de calitate. Meciul cu Oţelul Galaţi va fi unul dificil, o echipă puternică mai ales în meciurile de pe teren propriu, o echipă care primeşte foarte puţine goluri. Vom merge acolo să facem tot ce putem pentru a câştiga toate punctele. Toţi adversarii privesc meciul cu noi ca pe un derby, toţi vor să învingă Dinamo. Am un mare respect pentru antrenorul lor, face o treabă foarte bună acolo, cu energie şi un nivel ridicat al disciplinei. E normal să îşi dorească victoria cu noi. Dorinel Munteanu şi-a pus amprenta asupra jocului echipei, una puternică. Pe mine nu mă surprinde”, a declarat Kopic.

Referitor la decesul fostului jucător şi antrenor al echipei Dinamo, Gheorghe Mulţescu, Kopic a spus că astfel de oameni sunt foarte importanţi pentru istoria clubului bucureştean.

„Doresc să exprim cele mai sincere regrete pentru familia Mulţescu şi pentru întreaga suflare dinamovistă. Nu l-am cunoscut personal, însă ştiu cât de important a fost pe parcursul întregii sale cariere pentru clubul Dinamo, pentru istoria acestui club, atât ca jucător, cât şi ca antrenor. Toţi de la Dinamo ne dorim să avem acea mentalitate a lui, de a da totul pentru această echipă. Cred că astfel de persoane vor avea întotdeauna un loc special în istoria clubului Dinamo”, a afirmat Zeljko Kopic.

Tehnicianul croat, care a antrenat-o în trecut pe Dinamo Zagreb, a vorbit şi despre înfrângerea suferită de fosa sa echipă cu 2-9 în faţa celor de la Bayern Munchen, în Liga Campionilor, exprimându-şi speranţa că va găsi soluţia pentru a redresa situaţia în care se află.

„Am urmărit meciul de ieri, e foarte greu de explicat. Bayern Munchen a avut un joc impresionant, dar rezultatul e greu de înţeles. Ştiu că e uşor să spui că se poate întâmpla în fotbal, dar nu se poate întâmpla. Pentru Dinamo Zagreb e foarte important să fie acolo, în Champions League, să reprezinte fotbalul din Croaţia. Nu e cel mai bun start, dar ştiu că toţi au caracter puternic şi sunt sigur că vor găsi o modalitate de a ieşi din această situaţie”, a spus Zeljko Kopic.

Echipa de fotbal Dinamo va întâlni formaţia Oţelul Galaţi, vineri, de la ora 21:00, în deplasare, într-un meci din cadrul etapei a 10-a a Superligii.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul lui Liverpool a respins acuzaţiile lui Everton privind tragerile de timp

Antrenorul lui FC Liverpool, olandezul Arne Slot, a respins sugestiile lui Everton privind tragerile de timp şi crede...

Meciul FC Barcelona – Real Sociedad, de duminică, nu se va juca totuşi pe Camp Nou

Preşedintele lui FC Barcelona, Joan Laporta, a confirmat marţi că ''totul indică faptul că'' meciul împotriva echipei Real...

Sergio Busquets va agăţa ghetele în cui la finalul acestui sezon (presă)

Mijlocaşul spaniol Sergio Busquets, fostul jucător al echipei FC Barcelona, care evoluează în prezent la Inter Miami, alături...

Swiatek şi Gauff, marile favorite ale turneului WTA 1000 de la Beijing

Poloneza Iga Swiatek (nr. 2 mondial) şi americanca Coco Gauff (nr.3) sunt, în absenţa belarusei Arina Sabalenka (1...