Yibing Wu, primul jucător chinez care câştigă un trofeu în circuitul ATP, la Dallas

Data:

Yibing Wu este primul tenisman chinez care a reuşit să câştige un trofeu ATP, după ce l-a învins la mare luptă în trei seturi, 6-7 (4/7), 7-6 (7/3), 7-6 (14/12), pe americanul John Isner, în finala turneului de la Dallas (Texas), informează agenţia Xinhua, citată de Agerpres.

Wu, în vârstă de 23 de ani, intrase deja în istorie încă de sâmbătă, în semifinale, când a devenit primul reprezentant al ţării sale calificat într-o finală din circuitul profesionist masculin de tenis, în urma victoriei obţinute în faţa principalului favorit, Taylor Fritz, numărul opt mondial, acesta fiind primul său succes în faţa unui membru al Top 10 ATP.

Jucătorul chinez, care va urca începând de luni de pe locul 97 pe 58 în clasamentul mondial, a reuşit să facă faţă foarte bine presiunii în finala cu „veteranul” Isner (37 ani), un jucător foarte experimentat, renumit pentru serviciul său şi un mare specialist al tiebreak-urilor.

Isner (2,08 m), care a devenit în cursul turneului de la Dallas primul jucător din era Open care a atins bariera de 500 de ghemuri câştigate la tiebreak, a servit 44 de aşi în finala cu Wu, care nu i-au folosit însă la nimic, reprezentantul Chinei reuşind să se impună la capătul unui joc care a durat aproape trei ore de joc (2 h 59 min), după ce a salvat patru mingi de meci.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Pedro Rocha, desemnat în funcţia de preşedinte al Federaţiei spaniole

Pedro Rocha, inculpat în afacerea de corupţie care afectează Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF), a fost numit, vineri,...

Elias Charalambous (FCSB) – Avem o mare motivaţie să câştigăm acest titlu de campioni

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că jucătorii săi sunt foarte motivaţi...

România a ajuns la 80 de sportivi calificaţi la JO 2024, după ce Ebru Bolat şi-a asigurat biletul pentru Paris

Delegaţia României pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august) a ajuns la 80 de sportivi, a...

Oţelul Galaţi a obţinut licenţa pentru cupele europene, Corvinul aşteaptă răspunsul UEFA

Administraţia de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a anunţat, vineri, pe site-ul oficial al FRF, că...