WTA: Simona Halep, cu lacrimi în ochi la aflarea veştii despre retragerea australiencei Ashleigh Barty

Data:

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a afirmat că i-au dat lacrimile la aflarea veştii că australianca Ashleigh Barty, liderul la zi al circuitului profesionist feminin, şi-a anunţat retragerea din activitate la doar 25 de ani.

”Ash, ce pot să mai spun, ştii că mi-au dat lacrimile, nu-i aşa? Prietena mea, îmi vei lipsi în circuit. Ai fost diferită şi specială şi am împărtăşit nişte momente extraordinare. Ce urmează pentru tine? Campioană de Grand Slam la golf?!”, a reacţionat Halep la vestea retragerii australiancei, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

WTA, organismul care gestionează circuitul feminin, a salutat ”o incredibilă ambasadoare a sportului”: „Mulţumim, @ashbarty, pentru amprenta inegalabilă pe care ai lăsat-o pe teren, în afara lui şi în inimile noastre”.

Scoţianul Andy Murray a afirmat că este „bucuros pentru Ashleigh, dar trist pentru tenis. Ce jucătoare!”.

Şi premierul Australiei, Scott Morrison, a reacţionat: „Vreau să-ţi mulţumesc, Ash, pentru că ai inspirat o ţară, ai inspirat o naţiune! Niciunul dintre noi nu va uita, bineînţeles, victoria triumfătoare de la Wimbledon şi nimeni nu va uita revenirea incredibilă de la Australian Open anul acesta, care a demonstrat încă o dată tuturor ce poţi face când eşti determinată”.

Preşedintele WTA, Steve Simon, a avut şi el cuvinte alese despre Barty: ”Cu realizările sale la turneele de Grand Slam, WTA Finals şi clasarea pe primul loc în lume, ea s-a afirmat ca una dintre marile campioane ale WTA. Îi dorim tot ce e mai bun şi ştim că va continua să fie un ambasador de top pentru tenis acum când începe un nou capitol al vieţii sale. Ne va lipsi”.

La rândul său, americanca Tracy Austin, fost lider mondial, a comentat vestea: ”Mă bucur pentru tine @ashbarty că ai ales când să pleci, dar lumea tenisului rămâne fără o mare campioană. Îmi plăcea mult stilul elegant, atletic de joc şi am fost impresionată mereu de felul în care te purtai pe teren şi în afara lui. Să te bucuri de noul capitol”.

Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, dublă campioană de Mare Şlem, a spus: ”Ash, nu am cuvinte … de fapt îţi arăţi adevărata clasă părăsind tenisul în acest frumos fel. Sunt fericită că am putut împărţi terenul cu tine … tenisul nu va mai fi la fel fără tine! Te admir ca jucătoare şi ca persoană … Îţi doresc toate cele bune!”

O altă jucătoare cehă, Karolina Pliskova, numărul opt mondial, a declarat: ”Felicitări pentru o carieră incredibilă Ash. A fost un privilegiu să împart un teren cu tine. Îţi doresc tot ce e mai bun în nou tău capitol, @ashbarty. Ne vei lipsi”.

Jucătoarea australiană de tenis Daria Saville (fostă Gavrilova) a comentat astfel retragerea conaţionalei sale: ”Am atâta respect pentru tine Ash! Ai reuşit o carieră aşa cum ţi-ai dorit! Întotdeauna ţi-ai urmat inima şi sper că vei continua să o faci!”

Americanca Madison Keys, pe care Barty a învins-o în semifinale la Australian Open, a declarat: ”O jucătoare incredibilă, dar, mai important, una dintre cele mai simpatice persoane din circuit. Felicitări @ashbarty pentru o carieră grozavă şi mult noroc în ceea ce urmează!”

Australianca Ashleigh Barty, liderul mondial al tenisului profesionist feminin, a furnizat o mare surpriză, miercuri, anunţându-şi retragerea din activitatea competiţională la doar 25 de ani, afirmând că şi-a îndeplinit visele şi se simte „absolut epuizată”.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Europa League – Harry Kane speră ca Tottenham să cucerească primul său trofeu după 17 ani

Atacantul englez Harry Kane speră ca Tottenham Hotspur, fosta sa echipă, să pună capăt unei aşteptări de 17...

Acţionarul FC Rapid, Dan Şucu, şi preşedintele Viorel Moldovan, reclamaţi de CCA la Comisia de Disciplină

Clubul de fotbal FC Rapid Bucureşti a anunţat, marţi, pe site-ul său oficial, că acţionarul Dan Şucu şi...

Eduard Novak – România are capacitatea de a câştiga în jur de 15 medalii la Jocurile Paralimpice

Preşedintele Comitetului Naţional Paralimpic, Eduard Novak, a declarat, marţi, la Complexul Sportiv Naţional "Lia Manoliu", cu ocazia deschiderii...

Antrenorul ten Hag ar putea reveni la Ajax Amsterdam

Antrenorul olandez Erik ten Hag, fost la Manchester United, ar putea reveni pentru sezonul viitor la echipa de...