World Rugby a suspendat Rusia şi Belarus ”până la noi ordine”

Data:

Rusia şi Belarus au fost suspendate, marţi, din rugbyul internaţional, ”până la noi ordine”, a anunţat World Rugby, instanţa mondială a sportului cu balonul oval, după invazia Rusiei în Ucraina, scrie Agerpres.

Comitetul Executiv al federaţiei internaţionale a decis ”suspendarea totală şi imediată a Rusiei şi Belarus din toate activităţile internaţionale de rugby şi de club la nivel transfrontalier până la noi ordine”, precum şi ”suspendarea totală şi imediată a Federaţiei ruse de rugby din statutul său de membru al World Rugby până la noi ordine”, precizează comunicatul.

”Decizia a fost luată în interesul valorilor de solidaritate, integritate şi respect faţă de rugby”, a a menţionat World Rugby, care a asigurat de o ”susţine totală comunitatea de rugby” din Ucraina.

Rusia era angajată în calificările pentru Cupa Mondială din 2023, care va avea loc în Franţa, însă ocupa locul cinci în clasamentul Rugby European Championship, cu trei meciuri rămase de jucat, în condiţiile în care doar primele două clasate se califică direct la turneul final, iar a treia echipă intră în recalificări.

Meciul dintre Georgia şi Rusia, care trebuia să aibă loc în weekend, la Tbilisi, a fost amânat şi nu se va mai juca, la fel ca şi ultimele două partide ale Rusiei, contra Portugaliei şi Olandei, programate în luna martie.

World Rugby nu a precizat consecinţele acestei suspendări în procesul de calificare.

Rusia s-a calificat la ediţiile din 2011 şi 2019 ale Cupei Mondiale, dar nu a obţinut nicio victorie.

În Rugby European Championship 2022, Spania ocupă primul loc, cu 13 puncte, urmată de România, 8 puncte, Georgia, 7 puncte (un joc mai puţin), Portugalia, 7 puncte, Rusia, 1 punct (un joc mai puţin), Olanda, 0 puncte.

În preliminariile Cupei Mondiale 2023, care include rezultatele cumulate din ediţiile 2021 şi 2022 ale REC, Georgia e lider, cu 31 puncte (un joc mai puţin), urmată de Spania, 25 puncte, România, 22 puncte, Portugalia, 21 puncte, Rusia, 10 puncte (un joc mai puţin), Olanda, 0 puncte.

România va juca următorul meci contra Georgiei, acasă, pe 12 martie.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...