Volei feminin: CSM Alba Blaj s-a calificat în grupele Ligii Campionilor după un succes dramatic

Data:

CSM Volei Alba Blaj s-a calificat dramatic în grupele Ligii Campionilor la volei feminin, după ce a învins-o pe Mladost Zagreb cu scorul de 3-2 (21-25, 25-21, 26-28, 25-15, 15-13), miercuri seara, în Sala Polivalentă Alba Blaj, care găzduieşte mini-turneul din turul al doilea preliminar al competiţiei, scrie Agerpres.

Mladost a condus cu 1-0 şi 2-1 la seturi, impunându-se în manşa a treia cu 28-26, după ce campioana României a avut 18-9. CSM Alba Blaj a dominat clar setul al patrulea, adjudecat cu 25-15, iar în tiebreak a câştigat cu 15-13.

Bogumila Biarda a reuşit 16 puncte pentru echipa antrenată de Stevan Ljubicic, Jovana Kocic a adăugat 15 puncte, Nneka Onyejekwe şi Katarina Jovic, câte 12, iar Drussyla Andressa Felix Costa, 10.

De la învinse s-au remarcat Andrea Mihaljevic 17 puncte, Aida Mehic 15 şi Ana Istuk 11.

Meciul a fost arbitrat de italianca Dominga Lot şi de polonezul Pawel Burkiewicz.

În celălalt meci al zilei, Asterix Avo Beveren a dispus de Kralovo Pole Brno cu 3-0.

Asterix Avo Beveren şi CSM Volei Alba Blaj, cu câte două victorii şi cinci puncte, s-au calificat în grupele competiţiei, meciul direct de joi urmând să decidă care sunt acestea.

Joi se vor juca partidele Kralovo Pole Brno – Mladost Zagreb (16:00) şi CSM Volei Alba Blaj – Asterix Avo Beveren (19:00).
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal feminin: CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, învingătoare în derby-ul cu Dunărea Brăila

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a învins-o pe HC Dunărea Brăila cu scorul de 27-24 (13-11), joi, pe teren...

Gabriel Toncean, reales în fruntea Federaţiei Balcanice de Culturism şi Fitness

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Gabriel Toncean, a fost reales, joi, la Santa Susana (Spania), preşedinte al Federaţiei...

Fotbal: Parma, din nou în Serie A

Parma, echipa fotbaliştilor români Dennis Man şi Valentin Mihăilă, şi-a asigurat miercuri promovarea în Serie A, prima divizie...

Fotbal: Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern

Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern Munchen şi va rămâne selecţionerul Austriei după Campionatul European de fotbal...