Vlad Dascălu face parte din nou din echipa de mountain bike de la CS Dinamo Bucureşti

Data:

Vlad Dascălu, cel mai bun ciclist român de mountain bike, a revenit la echipa Dinamo BikeXpert Superbet, urmând să concureze în paralel şi pentru echipa Trek Factory Racing XC în Cupa Mondială, conform comunicatului remis Agerpres de Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti.

”Pentru acest an, Vlad este deja licenţiat în România cu noul său club, CS Dinamo Bucureşti, şi la echipa UCI Trek Factory Racing XC, revenind astfel nu numai în sânul familiei Dinamo, dar şi alături de foştii săi colegi, care acum sunt licenţiaţi separat în echipa noastră UCI Dinamo-BikeXpert-Superbet. Împreună cu Vlad s-a licenţiat la CS Dinamo şi staff-ul său personal, antrenorul Paulo de la Fuente Perez şi mecanicul Angel Gomez, care vor completa echipa tehnică formată din antrenorul principal al secţiei, Răzvan Jugănaru, şi team managerul Cătălin Sprînceană”, se precizează în comunicatul lui CS Dinamo.

Clubul dinamovist reaminteşte că în 2017, ”Vlad a făcut parte din echipa UCI Dinamo-BikeXpert-Superbet, prima sa echipă de ciclism, an în care a început să se facă cunoscut în România şi să participe la competiţii semnificative atât în ţară, cât şi în străinătate, reprezentând la vremea respectivă o mare speranţă pentru ciclismul din România. În acelaşi an, Vlad a reuşit să obţină sub culorile CS Dinamo primele rezultate istorice din Mountain Bike-ul românesc şi anume de 3 ori locul 5 în Cupa Mondială de Cross Country, la Val di Sole, Italia, la Lenzerheide în Elveţia, cât şi la Vallnord în Andorra, toate la categoria U23”.

În anul 2019, Vlad Dascălu a înregistrat cele mai importante rezultate la MTB, un titlu de campion european, un titlu de campion mondial şi victoria absolută în Cupa Mondială de Cross Country, toate la categoria Under-23.

La Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2021, Dascălu a ocupat locul şapte, iar în 2022 a urcat de 6 ori pe podiumul Cupelor Mondiale de Cross Country: de 3 ori la proba olimpică (XCO) şi de alte 3 ori în cursa scurtă (XCC). La finalul anului, Vlad a ocupat locul şase Cupa Mondială de XCO şi în cea de XCC.

Ambiţiile lui Vlad din acest an, conform CS Dinamo, sunt victorii de etapă în Cupele Mondiale de Cross Country XCC şi în special XCO, şi un loc pe podium la Campionatele Mondiale de Mountain Bike XCO, alături de obţinerea calificării la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, unde speră să câştige o medalie istorică pentru România.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...