VIDEO – Indian Wells: Simona Halep a învins-o pe Sorana Cîrstea și s-a calificat în sferturile de finală

Data:

Simona Halep a învins-o pe Sorana Cîrstea cu 6-1, 6-4, în duelul româncelor din optimile de finală ale turneului de tenis WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8.584.055 de dolari, anunță Agerpres.

Halep (30 ani, 26 ani), cap de serie numărul 24, s-a impus într-o oră şi 22 de minute şi şi-a confirmat statutul de cea mai bună jucătoare română din circuitul profesionist.

Fostul lider mondial a început în forţă şi a condus cu 4-0, câştigând primul set cu 6-1, în 33 de minute, profitând şi de faptul că Sorana Cîrstea (31 ani, 27 WTA), cap de serie numărul 26, a părut marcată de miza meciului şi a greşit mult.

Actul secund a fost mult mai echilibrat, Cîrstea având un început bun de set, în care a condus cu 2-0. Halep a revenit şi a câştigat trei ghemuri la rând, după care s-a mers cap la cap până în finalul setului, Simona încheind cu un break (6-4).

Halep a pus primul serviciu în teren doar în proporţie de 47,5%, dar a câştigat 78,6% din aceste mingi. Cîrstea a avut un procentaj de 70,2% la primul serviciu, însă a fructificat doar 50%.

Cîrstea a încheiat cu mai multe mingi direct câştigătoare (winners), 15-12, dar şi mai multe erori neprovocate, 31-16.

Cele două românce sunt acum la egalitate în meciurile directe, 2-2. În 2008, în sferturile unui turneu ITF la Bucureşti, Cîrstea a câştigat cu 3-6, 6-3, 6-1, Halep şi-a luat revanşa în 2010, în optimi la Marbella, cu 6-4, 7-6 (4), dar Sorana s-a impus în ultimul duel, în 2010, în turul al doilea al calificărilor la Cincinnati, cu 6-2, 6-4.

Halep şi-a asigurat un cec de 179.940 de dolari şi 215 puncte WTA, iar Cîrstea a rămas cu 94.575 dolari şi 120 de puncte WTA.

În sferturi, Halep, care a câştigat titlul la Indian Wells în 2015, o va înfrunta pe câştigătoarea dintre croata Petra Martic şi rusoaica Liudmila Samsonova.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mourinho a boicotat conferinţa de presă de după meciul lui Real Madrid

Antrenorul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a decis să nu apară în faţa presei sâmbătă seară, după victoria...

Germanul Hansi Flick (FC Barcelona), desemnat „antrenorul lunii” septembrie în La Liga

Antrenorul echipei de fotbal FC Barcelona, germanul Hansi Flick, a primit duminică premiul pentru cel mai bun tehnician...

Germanul Alexander Zverev, în optimi la Shanghai (ATP)

Jucătorul german de tenis Alexander Zverev (2 ATP), principal favorit, s-a calificat duminică în optimile de finală ale...

Auto – F1: Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a câştigat Marele Premiu al statului Singapore

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câştigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al statului Singapore -...