VIDEO | De ziua lor, arbitrii vâlceni au primit echipamente noi din partea Consiliului Județean

Data:

Cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înființarea Comisiei Județene de Arbitri Vâlcea, cavalerii fluierului au primit echipamente noi din partea Consiliului Județean.

„Anul acesta se împlinesc 75 de ani de la înființarea Comisiei Județene de Arbitri Vâlcea.

Cu acest prilej, le-am înmânat personal, arbitrilor de fotbal care activează în cadrul AJF Vâlcea, echipamentele de prezentare achiziționate prin proiectul „Susținerea fotbalului vâlcean”.

M-am bucurat să întâlnesc astăzi arbitri tineri, de perspectivă, cu un viitor promițător, dar și veterani ai acestei meserii.

Tuturor, le mulțumesc pentru prezență și pentru întreaga activitate și le urez mult succes în campionatul care tocmai a început!

Sper să ducă mai departe prestigiul arbitrajului vâlcean, care, de-a lungul timpului, a dat țării nume cu rezonanță în acest domeniu.

În cadrul proiectului din acest an, finanțat de Consiliul Județean Vâlcea, am achiziționat și echipamente sportive (plase porți, mingi, truse medicale) pentru cele 82 de cluburi afiliate AJF Vâlcea”, a declarat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...