Victorie importantă pentru Rapid în Liga Campionilor, 34-32 cu Esbjerg

Data:

Rapid Bucureşti a obţinut o victorie de prestigiu, 34-32 (19-14) cu valoroasa formaţie daneză Team Esbjerg, la Mioveni, în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin, potrivit Agerpres.

Campioana României a reuşit a treia sa victorie în Liga Campionilor şi rămâne neînvinsă după patru etape.

Rapid a început bine jocul şi a condus la patru goluri în prima repriză, 9-5, danezele au reuşit să revină şi au egalat, 13-13, dar la pauză scorul a fost 19-14 pentru gazde, după un forcing de final.

Ecartul de pe tabelă a crescut la şapte goluri în repriza secundă (21-14), dar Rapid nu a ştiut să profite de numeroasele momente de superioritate numerică şi a permis adversarei să recupereze şi să se apropie la un gol (26-25, min. 47). Esbjerg a egalat în min. 55, 30-30, iar finalul a fost pe muchie de cuţit, oaspetele ratând de două ori şansa de a trece în avantaj, în timp ce Rapid a găsit golurile care i-au adus victoria (34-32).

Pentru echipa antrenată de Carlos Viver au marcat Dorina Korsos 5 goluri, Lorena Ostase 5, Sorina Grozav 5, Irene Espinola Perez 4, Alicia Fernandez Fraga 4, Orlane Kanor 3, Marta Lopez Herrero 3, Eliza Buceschi 2, Jennifer Gutierrez Bermejo 2, Alexandra Badea 1.

Golurile oaspetelor au fost reuşite de Henny Ella Reistad 9, Kristine Breistoel 8, Vilde Mortensen Ingstad 5, Kaja Kamp Nielsen 4, Marit Roesberg Jacobsen 2, Michala Elsberg Moeller 1, Kathrine Brothmann Heindahl 1, Mette Tranborg 1, Anne Tolstrup Petersen 1.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: David Sanchez, director tehnic executiv al echipei Alpine

Francezul David Sanchez a fost numit director tehnic executiv al echipei de Formula 1 Alpine, o poziţie nou...

Fotbal: Sturm Graz a câştigat Cupa Austriei

Echipa de fotbal Sturm Graz a câştigat pentru a şaptea oară în istoria sa şi pentru al doilea...

Fotbal: Germania şi-a asigurat un loc suplimentar în sezonul viitor al Ligii Campionilor

Graţie victoriei obţinute miercuri de Borussia Dortmund împotriva lui PSG (1-0) în manşa întâi a semifinalelor Ligii Campionilor, Germania...

Garda de Coastă italiană a escortat flacăra olimpică prin strâmtoarea Messina

Garda de Coastă italiană, cu ambarcaţiuni şi resurse aeriene, a escortat miercuri velierul Belem care transportă flacăra olimpică...