Unul dintre şefii ‘ultraşilor’ echipei AC Milan, arestat pentru tentativă de omor în 2019

Data:

Daniele Cataldo, cunoscut ultras al echipei italiene de fotbal AC Milan şi mâna dreaptă a şefului facţiunii radicale ”rossonera”, a fost arestat joi pentru tentativa de omor la adresa altui ultras milanez, scrie EFE.

Enzo Anghinelli, cunoscut traficant de droguri, a supravieţuit însă deşi a fost împuşcat de două ori în pomeţi.

După arestarea a 19 ultraşi pe 30 septembrie la Milano, în cadrul anchetei privind apartenenţa la mafie şi afacerile ilicite desfăşurate de fanii lui Inter şi Milan, procurorii milanezi au dispus arestarea unui alt suporter radical pentru o tentativă de asasinat şi care are legătură cu cazul ”Ultras”.

Cataldo, cel deţinut, este mâna dreaptă a lui Luca Lucci, liderul ultraşilor echipei ”rossonera”, care a fost unul dintre cei arestaţi în operaţiunea de amploare desfăşurată de autorităţile italiene la sfârşitul lunii septembrie.

În aprilie 2019, Cataldo şi o altă persoană au urcat pe o motocicletă şi la un semafor, lângă maşina lui Anghinelli, au tras mai multe gloanţe. Anghinelli, una dintre personalităţile interlope care frecventau ”Curva Sud” (fanii radicali ai Milanului), a fost rănit la cap, dar a supravieţuit şi a părăsit spitalul doar două luni mai târziu.

Incidentul, potrivit anchetei, dezvăluită de presa locală, derivă dintr-un conflict intern asupra organigramei ”Curva Sud” şi a dorinţei lui Lucci de a ajunge la putere.

Procurorii care se ocupă de dosar îl menţin pe Lucci ca fiind cercetat în acest dosar – pe lângă restul acuzaţiilor de apartenenţă la mafie şi afaceri ilicite -, ca posibil complice, în calitate de instigator al evenimentelor.

Anghinelli, la rândul său, are antecedente de infracţiuni legate de traficul de droguri la Milano şi chiar a intrat în închisoare de două ori pentru infracţiuni legate de distribuţia de droguri.

În cadrul anchetei Parchetului din Milano au fost deja contactaţi Simone Inzaghi, antrenorul lui Inter Milano, să depună mărturie în ultimele zile, în calitate de persoane care au intrat în contact cu ultraşii, la fel ca Davide Calabria, căpitanul lui AC Milan.

Antrenorul lui Inter este implicat într-o convorbire telefonică cu Marco Ferdico, şeful facţiunii Interista, în care ultraşii i-au cerut să acţioneze ca mediator cu clubul pentru acordarea mai multor bilete pentru finala Ligii Campionilor, sub ameninţarea de a nu încuraja echipa la finala Cupei Italiei.

Clubul a ajuns să ofere mai multe bilete pentru defunctul grup ”Curva Nord 69”, care şi-a schimbat numele şi conducerea după arestările operate.

Davide Calabria, la rândul său, s-a întâlnit în 2023, într-un bar, cu Luca Lucci. Motivul întâlnirii este necunoscut.

Cluburile nu sunt implicate şi nici nu fac parte din anchetă în acest moment.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...