United Galaţi a pierdut şi al doilea meci din turul de elită al Ligii Campionilor

Data:

CS United Galaţi a fost învinsă de formaţia croată MNK Futsal cu scorul de 5-2 (3-1), în Grupa D a turului de elită al Ligii Campionilor la futsal, găzduită de oraşul croat Pula, anunță Agerpres.

Campioana României a pierdut al doilea meci consecutiv în grupă, după 2-6 cu Barca, deţinătoarea trofeului.

Pentru echipa antrenată de Florin Ignat au marcat Robert Crişan (15’44”) şi Vlăduţ-Alexandru Dudău (39’06”), în timp ce pentru gazde au punctat Daniel Moravac (03’42”, 35’07”), Robert Grbic (04’12”), David Mataja (13’21”) şi Niko Vukmir (30’26”).

United a început cu următorul ”cinci”: Toni Toniţa – Constantin Burdujel (căpitan), Andrei Crăciun, Daniel Araujo, Daniel-Cosmin Petică. Rezerve au fost: Alin-Robert Cârdei – Marius Arhire, Vlăduţ-Alexandru Dudău, Octavian Cireş, Robert Crişan, Florin Ignat, Rareş Oană, Matei Boşneagă.

În celălalt meci al zilei, Anderlecht şi Barca au terminat la egalitate, 5-5.

Barca ocupă primul loc, cu 4 puncte (+4), urmată de Anderlecht, 4 puncte (+1), MNK Futsal, 3 puncte, United Galaţi, 0 puncte.

Doar câştigătoarea grupei se va califica la turneul final, care va avea loc în perioada 4/5-6/7 mai.

Ultimele meciuri vor avea loc sâmbătă 26 noiembrie, United – Anderlecht (18:30) şi MNK Futsal – Barca (21:30).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Irina Begu s-a oprit în turul al doilea la Madrid (WTA)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de americanca Madison Keys, cu 7-6 (7/3), 7-6 (8/6),...

Veteranul Richard Gasquet a pierdut meciul cu numărul 1.000 al carierei, la Madrid (ATP)

Jucătorul francez de tenis Richard Gasquet (116 ATP) a pierdut joi meciul cu numărul 1.000 al carierei sale,...

Geraint Thomas, liderul echipei Ineos în Turul Italiei 2024

Ciclistul galez Geraint Thomas, clasat pe locul secund în Turul Italiei din 2023, va fi liderul echipei Ineos...

Roland Garros va dispune de un al doilea teren acoperit pentru turneul de Grand Slam şi JO 2024

Complexul sportiv Roland Garros a raportat finalizarea lucrărilor de modernizare înaintea turneului de Grand Slam (20 mai-9 iunie),...