Un astfel de penalty nu ar fi fost acordat în Premier League, recunoaşte antrenorul echipei Liverpool

Data:

Antrenorul lui FC Liverpool, Arne Slot, a recunoscut că penalty-ul de care a beneficiat echipa sa în finalul meciului cu Inter Milano (1-0), disputat marţi seara în Liga Campionilor la fotbal, „nu ar fi fost acordat probabil în Premier League”, informează DPA.

„Am avut o mentalitate excelentă în repriza a doua, am devenit din ce în ce mai buni, am fost aproape de a marca, apoi am primit un penalty, pe care, dacă pentru aşa ceva se dă penalty, l-am fi primit de 10 ori în acest sezon. În Premier League, nu cred că ar fi fost acordat”, a declarat Slot la finalul meciului de pe stadionul San Siro din Milano.

Slot nu a putut evita subiectul Mohamed Salah nici după succesul din capitala Lombardiei, după ce atacantul egiptean a fost exclus din lotul pentru meciul cu Inter Milano în urma unor declaraţii incendiare acordate presei britanice, în care starul egiptean a lansat critici la adresa tehnicianului olandez.

Întrebat dacă există o cale de revenire pentru un jucător care declarase că meciul Brighton, programat în acest weekend, ar putea fi ultimul pentru el în tricoul lui Liverpool, Slot a răspuns: ” Mai întâi trebuie să întrebi dacă jucătorul simte că a făcut o greşeală”. „O să vorbesc cu el. Dar apoi trebuie să întrebi dacă iniţiativa ar trebui să vină de la mine”, a adăugat olandezul, chestionat de Amazon Prime.

Ulterior, la conferinţa de presă, antrenorul lui Liverpool a revenit asupra acestor comentarii. „Nu am spus cine ar trebui să facă primul pas”, a subliniat el.

„În această seară (marţi, n. red.), totul ar trebui să se învârtă în jurul jucătorilor care sunt aici. În bogata istorie a lui Liverpool, am avut multe astfel de seri. Este tot ceea ce mi-aş fi putut dori, în condiţiile în care este, cred, al patrulea meci disputat de noi în zece zile; nu este un lucru pe care îl vezi des, cu doar 13 jucători de câmp disponibili şi cu experienţă în Premier League sau Champions League”, a mai spus Arne Slot.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Proiectul NBA Europe – ‘Mai este încă mult de muncă’, a apreciat FIBA

Federaţia Internaţională de Baschet (FIBA) a reamintit, marţi, că "mai este încă mult de muncă" pentru a vedea...

Chelsea ‘a pierdut controlul’ meciului cu Atalanta (1-2), afirmă antrenorul Enzo Maresca

Antrenorul Enzo Maresca a recunoscut că echipa Chelsea "a pierdut controlul" meciului din Liga Campionilor împotriva formaţiei Atalanta...

Real Madrid m-ar fi concediat în sezonul trecut, afirmă Guardiola

Pep Guardiola, antrenorul echipei Manchester City, l-a susţinut pe omologul său de la Real Madrid, Xabi Alonso, înaintea...

Un ONG a sesizat Comisia de etică a FIFA, acuzând favorizarea lui Donald Trump

Organizaţia de apărare a drepturilor omului FairSquare a sesizat Comisia de etică a Federaţiei Internaţionale de Fotbal, acuzându-l...