UEFA va colecta opinii de la jucătoare pentru a îmbunătăţi fotbalul feminin

Data:

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a anunţat, luni, lansarea campaniei „Off Mute”, în care invită jucătoarele să-şi împărtăşească experienţele şi ideile pentru a face fotbalul feminin mai inclusiv şi mai accesibil şi să dezvolte împreună cu ele recomandări practice care vor fi anunţate în cadrul EURO 2025 din Elveţia, informează EFE.

Iniţiativa face parte din strategia „Unstoppable” a Uniunii Europene de Fotbal, un plan pe şase ani conceput „pentru a construi un ecosistem durabil pentru fotbalul feminin în 2030”, a transmis instanţa continentală, iar prin intermediul acestuia fetele şi femeile vor putea vorbi în limba lor despre barierele cu care se confruntă în calitate de fotbaliste, despre ce le inspiră şi despre ideile lor prin intermediul platformei „Together #WePlayStrong”.

Nadine Kessler, directoarea generală a fotbalului feminin din cadrul UEFA, a declarat că forul continental este „angajat să sporească participarea femeilor şi a fetelor la fotbal, aşa cum se prevede în strategia Unstoppable”.

„Off Mute constă în a asculta, la scară largă, diversele culturi şi în timp real, pentru a afla ce contează cu adevărat pentru femei şi fete. În acest fel, vom schimba semnificativ viitorul fotbalului feminin”, a adăugat Kessler.

Rezultatele iniţiativei vor fi împărtăşite cu cluburile, antrenorii şi organizaţiile de bază din toată Europa, pentru a ajuta la pregătirea noii generaţii de jucătoare aşteptate după turneul final al EURO 2025, ce va avea loc în perioada 2-27 iulie în Elveţia.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trei brigăzi de arbitri români, delegate la meciuri din turul 3 preliminar al competiţiilor europene

Trei brigăzi de arbitri din România au fost desemnate de UEFA să conducă partide din cadrul turului 3...

PSG a primit o amendă de 148.000 de euro pentru incidentele din finala Ligii Campionilor

Comitetul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a aplicat joi o amendă de 148.000 de euro clubului...

Real Madrid nu a reuşit să-şi amâne meciul cu Osasuna, din prima etapă

Echipa de fotbal Real Madrid va debuta în noul sezon din La Liga, conform programării iniţiale, cu un...

F1 – Fernando Alonso a suferit o leziune musculară şi va rata prima şedinţă de antrenamente libere pentru MP al Ungariei

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) a suferit o accidentare la muşchii spatelui şi nu va participa la...