UEFA va aloca un miliard de euro, în următorii şase ani, pentru dezvoltarea fotbalului feminin

Data:

Uniunea europeană de fotbal (UEFA) va aloca fonduri de un miliard de euro pentru dezvoltarea fotbalului feminin în următorii şase ani, a anunţat miercuri forul continental, conform Reuters.

Angajamentul face parte din noua strategie a UEFA de a impulsiona jocul feminin, cu bani direcţionaţi către cluburi, echipe naţionale, competiţii de senioare şi de tineret, cu scopul de a ajunge la 5.000 de jucătoare profesioniste şi şase ligi profesioniste în Europa până în 2030.

”Fotbalul feminin european nu a fost niciodată într-o situaţie mai bună”, a declarat directorul general al UEFA pentru fotbal feminin, Nadine Kessler, într-un comunicat. ”A devenit un sport pentru mase, atrăgând o bază de fani în continuă creştere şi diversă, cu parteneri care contribuie din toată inima la creşterea acestuia”, a adăugat Kessler.

Fotbalul feminin s-a bucurat de o creştere semnificativă a veniturilor şi a interesului în ultimii ani, Cupa Mondială 2023 din Australia şi Noua Zeelandă generând peste 570 de milioane de dolari.

Superliga feminină din Anglia a generat, de asemenea, venituri record în 2022-23, peste un milion de persoane asistând la meciurile din primele două divizii ale ţării în 2023-24.

Preşedintele UEFA, slovenul Aleksander Ceferin, a declarat că noua strategie pe şase ani, numită ”Unstoppable” (De neoprit), va pune bazele pentru o deblocare a întregului potenţial al fotbalului feminin.

”Dedicarea noastră faţă de cauză rămâne la fel de puternică ca întotdeauna. Misiunea noastră este simplă: să ajutăm fotbalul feminin să câştige un loc proeminent în comunitatea sportivă europeană”, a subliniat Ceferin.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...