UEFA a sancţionat Serbia după incidentele produse de suporterii săi în Liga Naţiunilor

Data:

Comisia de control, etică şi disciplină a UEFA a sancţionat miercuri Federaţia de fotbal din Serbia cu închiderea parţială a stadionului la două meciuri şi o amendă de 173.000 de euro pentru incidentele produse la partidele disputate de selecţionata acestei ţări împotriva Elveţiei şi Danemarcei, în Liga Naţiunilor, informează EFE.

Forul continental a reamintit, într-un comunicat oficial, că pe 15 noiembrie, înaintea şi în timpul meciului Elveţia – Serbia, s-au produs mai multe fapte reprobabile, precum aprinderea de artificii, aruncarea de obiecte, deteriorarea stadionului, comportament rasist şi discriminatoriu, transmiterea de mesaje nepotrivite pentru un eveniment sportiv, precum şi întârzierea startului jocului.

Pentru aprinderea artificiilor, Comisia UEFA a sancţionat federaţia de la Belgrad cu 8.250 de euro, pentru transmiterea de mesaje nepotrivite, cu 25.000 euro, pentru lansare de obiecte, cu 31.500 euro. În plus, a inclus o altă sancţiune de 50.000 de euro, precum şi interzicerea vânzării de bilete suporterilor sârbi vizitatori pentru următoarele două meciuri ale competiţiei UEFA şi încă 5.000 de euro pentru daune şi prejudicii.

Totodată, Comisia a aplicat sancţiuni financiare sârbilor pentru comportament rasist, invadarea terenului de joc şi aprinderea de artificii la meciul Serbia – Danemarca, disputat pe 18 noiembrie.

Pentru toate neregulile, UEFA a dispus executarea măsurii disciplinare suspendate impuse de Comisia de Apel pe 30 octombrie 2024 pentru comportamentul discriminatoriu al fanilor săi. Prin urmare, stadionul Federaţiei sârbe de fotbal va fi parţial închis, cu cel puţin 4.000 de locuri, pentru următorul meci din competiţia continentală.

Iar din cauza comportamentului discriminatoriu al fanilor săi în ultimele meciuri, UEFA a ordonat ca Federaţia sârbă de fotbal să fie amendată cu 40.000 de euro şi cu închiderea parţială a stadionului, cu cel puţin 8.000 de locuri, pentru un meci suplimentar.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...