U-BT Cluj-Napoca a ratat calificarea la turneul Final Four al Ligii Campionilor la baschet masculin

Data:

U-BT Cluj-Napoca a ratat calificarea la turneul Final Four al Ligii Campionilor la baschet masculin, după ce a fost învinsă de echipa germană MHP Riesen Ludwigsburg, cu scorul de 79-73 (16-11, 21-12, 19-19, 23-31), în BTarena din Cluj-Napoca, în meciul decisiv din sferturile de finală, potrivit Agerpres.

Echipa din Ludwigsburg s-a impus cu scorul de 2-1 la general, după ce ”U” s-a impus în primul meci cu 76-73, la Cluj-Napoca, iar MHP Riesen a câştigat următoarele două meciuri, cu 92-75 pe teren propriu şi 79-73 la Cluj-Napoca.

Sferturile de finală s-au jucat după sistemul cel mai bun din trei partide.

MHP Riesen Ludwigsburg a dominat prima jumătate a meciului decisiv şi conducea la o diferenţă de 14 puncte, 37-23. Echipa antrenată de Mihai Silvăşan a echilibrat disputa în sfertul al treilea, în min. 35 se aflau la o diferenţă de şase puncte, 57-63, iar ecartul a scăzut la patru puncte, 68-72, când mai erau 36 de secunde, însă clujenii nu au reuşit mai mult.

”U” a încheiat astfel o frumoasă aventură europeană, la prima sa participare în competiţie, reuşind să câştige grupa în ambele faze ale Ligii Campionilor, cu doar două eşecuri până în sferturi, realizând cea mai bună performanţă a unei echipe româneşti în această întrecere.

În meciul de marţi, la clujeni au evoluat Stefan Bircevic 14 puncte, 6 recuperări, Brandon Brown 10 p, 4 pase decisive, Karel Guzman 6 p, 6 rec, Nandor Kuti 1 rec, 1 pd, Patrick Richard 18 p, 3 pd, Ştefan Grasu, Dustin Hogue 15 p, 7 rec, Elijah Stewart 6 p, 8 rec, Andrija Stipanovic 4 p, 4 rec, 5 pd.

La oaspeţi au jucat Jordan Hulls 21 p, 3 rec, 3 pd, Jacob Patrick 3 p, 1 rec, Yorman Polas Bartolo 5 p, 5 rec, 3 pd, Justin Simon 12 p, 2 rec, 2 pd, James Woodard 12 p, 2 rec, Tremmell Darden 5 p, Ethan Happ 4 p, 5 rec, 3 pd, Johannes Patrick, Jonah Radebaugh 15 p, 4 rec, 3 pd, Jonas Wohlfarth-Bottermann 2 p, 3 rec, 1 pd.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal masculin: CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint

CSM Constanţa şi-a asigurat medaliile de argint în Liga Naţională de handbal masculin, după ce a învins-o pe...

Canotaj: Bronz pentru România la Europene, în proba de 8+1 masculin

Echipajul de 8+1 masculin al României a cucerit medaliile de bronz, sâmbătă, la Campionatele Europene de canotaj de...

Tenis: Tsitsipas, out din primul tur la Madrid

Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas, nr.7 mondial, câştigător al titlului la Monte Carlo şi finalist la Barcelona,...

Tenis: Jannik Sinner a debutat cu dreptul la Madrid

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, principalul favorit, a debutat cu o victorie la turneul ATP Masters 1.000...