Tsitsipas a declarat forfait pentru barajul cu Serbia din Cupa Davis

Data:

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, confruntat cu o problemă la spate, a declarat forfait pentru barajul cu Serbia din Cupa Davis, programat pe 14 şi 15 septembrie la Belgrad.

Tsitsipas, în vârstă de 26 de ani, a anunţat într-un comunicat postat pe contul său de pe reţeaua X că „urmează un program specia de recuperare” pentru a-şi recăpăta cât mai rapid forma sportivă.

„Cu mare regret îmi anunţ decizia de a nu participa la întâlnirea de săptămâna viitoare de la Belgrad. Îi doresc mult succes echipei naţionale în întâlnirea dificilă cu Serbia”, a precizat el.

Jucătorul elen, numărul 11 mondial, s-a accidentat cu puţin înaintea debutului ultimului turneu de Mare Şlem al anului, US Open, unde a fost eliminat din primul tur. Pe 9 august, Tsitsipas anunţase că tatăl său Apostolos nu îi va mai fi antrenor, urmând să colaboreze cu un nou staff.

Echipa Serbiei va putea conta în schimb pe marea sa vedetă Novak Djokovic la barajul cu grecii, care va fi găzduit de arena Aleksandar Nikolic din Belgrad.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...