Trei meciuri din Premier League sunt amânate din cauza funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a

Data:

Trei meciuri din prima ligă a campionatului de fotbal al Angliei, programate la sfârşitul acestei săptămâni, au fost amânate din cauza funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Şapte dintre cele zece meciuri din Premier League programate pentru acest weekend se vor disputa, însă trei meciuri vor fi amânate din cauza evenimentelor din jurul funeraliilor Reginei”, a scris organizatorul primei ligi engleze într-un comunicat.

Cele trei partide ale etapei a opta a sezonului care au fost amânate sunt Brighton – Crystal Palace, care trebuia să se dispute sâmbătă, Manchester United – Leeds United şi Chelsea Londra – FC Liverpool, programate duminică. Acesta vor avea loc la o dată ulterioară.

Totodată, Premier League a anunţat modificarea orelor de disputare ale partidelor Brentford – Arsenal Londra şi Everton – West Ham United, programate duminică şi care vor debuta mai târziu decât era stabilit iniţial.

Anterior, UEFA anunţase amânarea meciului dintre Arsenal Londra şi PSV Eindhoven, prevăzut joi în cadrul competiţiei Europa League.

De asemenea, partida dintre Glasgow Rangers şi SSC Napoli, programat marţi în etapa a 2-a a grupelor Ligii Campionilor, a fost amânată pentru miercuri, 14 septembrie.

Regina Elisabeta a II-a a murit pe 8 septembrie la castelul Balmoral din Scoţia, iar sicriul cu rămăşiţele sale pământeşti a fost adus duminică la Edinburgh, urmând să fie transportat cu avionul la Londra, în cursul zilei de marţi.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Alcaraz speră în continuare să facă pereche la dublu cu Nadal, la Jocurile Olimpice de la Paris

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a declarat, după calificarea sa în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000...

Fotbal: Nike şi-a prelungit parteneriatul cu nationala Franţei până în 2034

Federaţia franceză de fotbal (FFF) şi Nike au anunţat marţi reînnoirea parteneriatului lor, început în 2011, acesta fiind...

F1: Inginerul britanic Adrian Newey pleacă de la Red Bull, a anunţat echipa austriacă

Inginerul britanic Adrian Newey, considerat un adevărat "guru al aerodinamicii", va părăsit la începutul anului 2025 echipa de...

Fotbal: Harry Kane l-a egalat pe Mbappe în fruntea clasamentului golgheterilor Ligii Campionilor

Internaţionalul englez Harry Kane, atacantul echipei Bayern Munchen, a marcat al optulea său gol în actuala ediţie a...