Transylvania Open WTA 250 a început cu Barbora Krejcikova şi Eugenie Bouchard pe tabloul principal

Data:

Turneul de tenis Transylvania Open WTA 250 a început, la Cluj, cu Barbora Krejcikova şi Eugenie Bouchard pe tabloul principal, potrivit Agerpres.

„Cea de-a doua ediţie Transylvania Open WTA250 a debutat sâmbătă, 8 octombrie, cu prima zi de calificări. Favorita numărul 1 a turneului este campioana de Grand Slam, Barbora Krejcikova. O altă atracţie a turneului este Eugenie Bouchard, celebra jucătoare din Canada, finalistă de Grand Slam, care va juca pentru prima dată în România. Pe tabloul principal sunt direct calificate 26 de jucătoare de top mondial, între care patru jucătoare din România: Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse şi Irina Bara”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Cea de-a doua ediţie Transylvania Open WTA250 se desfăşoară în perioada 8-16 octombrie, pe hard, în BT Arena din Cluj-Napoca, pe cele două terenuri amenajate.

„Se anunţă din nou un turneu de tenis de excepţie la Cluj. Suntem extrem de încântaţi de prezenţa Barborei Krejcikova şi de cea a lui Eugenie Bouchard, care va juca pentru prima oară în România şi care s-a îndrăgostit deja de Transilvania. Va fi un turneu puternic, cu multe surprize. A fost o adevărată desfăşurare de forţe pentru amenajarea BT Arena şi le mulţumim partenerilor care sunt alături de noi. Cel mai mult ne bucură că anul acesta vom avea alături de noi, în tribune, fanii noştri care vor face ca experienţa acestui turneu să fie una de neuitat”, a declarat, conform comunicatului, directorul turneului Transylvania Open, Patrick Ciorcilă.

Barbora Krejcikova (locul 23 WTA) este principala favorită la Transylvania Open. Proaspătă campioană a turneului WTA de la Tallinn (Estonia), jucătoarea din Cehia a ajuns weekend-ul acesta în finala turneului de la Ostrava, WTA 500. Barbora este campioană la Roland Garros în 2021 şi fostă numărul 2 în lume, iar la Transylvania Open va juca împotriva maghiarei Dalma Galfi (87 WTA).

Eugenie Bouchard, celebra jucătoare din Canada, finalistă de Grand Slam, participă pentru prima dată la un turneu WTA organizat în România şi a ajuns în finala Wimbledon în 2014, după ce a trecut în semifinale chiar de Simona Halep. Bouchard a mai jucat semifinale la alte două turnee de Grand Slam, tot în 2014, la Australian Open şi la Roland Garros. Cu opt finale WTA şi un titlu în palmares, ea a trecut recent prin momente grele cauzate de accidentări care au ţinut-o departe de terenuri aproape un an şi jumătate. Cu un ”career high” 5 în clasamentul mondial, Eugenie Bouchard a revenit în circuit şi va juca la Transylvania Open împotriva Anhelinei Kalinina (45 WTA), a doua favorită a turneului.

„Sunt extrem de încântată să fiu aici, la Cluj. Toată lumea are mare grijă de noi, hotelul la care stăm este chiar vizavi de BT Arena, ceea ce e foarte eficient pentru noi. Organizatorii au făcut o treabă foarte bună. Vreau să joc la câte de multe turnee în acest sezon. Am participat doar la cinci de când am revenit în circuit. Turneul din Cluj este o oportunitate foarte bună pentru mine şi mereu mi-am dorit să vizitez o ţară în care nu am mai fost. Am mai spus deja cât de minunată mi se pare România, iar Cluj-Napoca este un oraş plin de viaţă. Am reuşit să mă plimb şi să servesc masa la câteva restaurante din oraş şi sper să am timp să mă bucur în continuare de Transilvania în următoarea săptămână”, a declarat, potrivit comunicatului, Eugenie Bouchard.

Pe tabloul principal Transylvania Open WTA250 sunt calificate direct patru românce: Ana Bogdan (46 WTA) şi Jaqueline Cristian (82 WTA), cărora li s-au alăturat, cu wild card-uri, Gabriela Ruse (104 WTA) şi Irina Bara (146 WTA).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Sabalenka, de neoprit la Madrid

Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka (2 WTA, favorită nr. 2) s-a calificat vineri în runda a treia...

Fotbal: Antrenorul Bogdan Andone (FC Botoşani), suspendat două meciuri

Antrenorul echipei FC Botoşani, Bogdan Andone, a fost suspendat două meciuri de Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei...

Fotbal: Dinamo Bucureşti, remiză cu FC Voluntari, în play-out-ul Superligii

Dinamo Bucureşti a fost ţinută în şah de FC Voluntari, 1-1 (1-1), vineri seara, pe Stadionul Arcul de...

Volei feminin: CSO Voluntari, campioană naţională

CSO Voluntari 2005 a câştigat în premieră titlul de campioană naţională la volei feminin, după ce a învins-o...