Tenis: România, cu Halep în echipă, va înfrunta Ucraina, în Billie Jean King Cup

Data:

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, aflată în pragul revenirii după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne s-a redus la nouă luni o suspendare de patru ani, a fost convocată la echipa României pentru meciul cu Ucraina, din Billie Jean King Cup, scrie Agerpres.

Căpitanul nejucător Horia Tecău le-a convocat pentru acest meci pe Ana Bogdan (65 WTA), Jaqueline Cristian (82 WTA), Anca Todoni (227 WTA), Mara Gae (1.049 WTA) şi Simona Halep (fără clasament).

Meciul cu Ucraina, din calificările BJK Cup, va avea loc pe 12 şi 13 aprilie, la Racquet Park Drive din Amelia Island, Fernandina Beach (Florida/SUA).

Căpitanul echipei Ucrainei, Mihail Filima, le-a nominalizat pe Elina Svitolina (17 WTA), Lesia Ţurenko (37 WTA), Iulia Starodubţeva (129 WTA), Liudmila Kicenok (20 WTA la dublu), Nadia Kicenok (53 WTA).

România şi Ucraina s-au întâlnit de patru ori până acum, iar tricolorele conduc cu 3-1.

În 1997, România s-a impus cu 3-0, la Bari (Italia), în Grupa B a zonei Europa/Africa. În 1999, România câştiga cu 2-0, în Spania (Murcia), în play-off-ul zonei Europa/Africa. Singura victorie a Ucrainei datează din 2003, când învingea cu 2-1, la Estoril (Portugalia), în Grupa C a zonei Europa/Africa. Ultimul duel a avut loc în 2014, la Budapesta, România câştigând cu 2-0, în barajul de promovare al zonei Europa/Africa.

În noiembrie, România a învins Serbia cu 4-0, la Kraljevo, în baraj pentru menţinerea în Grupa Mondială a competiţiei, în timp ce Ucraina a trecut de Lituania cu 3-1, la Vilnius.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Bayern Munchen le-a oferit contracte profesioniste tinerilor Zvonarek, Aseko Nkili şi Aznou

Clubul german de fotbal Bayern Munchen le-a oferit contracte profesioniste unor jucători de la academia proprie, Lovro Zvonarek,...

NHL – Boston Bruins învinge în Florida şi evită eliminarea din play-off

Echipa Boston Bruins a evitat eliminarea în turul al doilea al play-off-ului Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe...

Aplicaţia pentru obţinerea şi revânzarea biletelor la JO 2024 a fost deschisă oficial

Platforma pentru obţinerea de bilete pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, dar şi pentru revânzarea lor...

F1: Pilotul Alexander Albon şi-a prelungit contractul cu echipa Williams

Pilotul thailandez Alexander Albon şi-a prelungit "pe mai mulţi ani" contractul cu echipa de Formula 1 Williams, pentru...